În România sunt active 184 de focare de pestă porcină africană: 21 de focare noi în ultimele două săptămâni şi 54 de cazuri noi la mistreţi

În România sunt active 184 de focare de pestă porcină africană: 21 de focare noi în ultimele două săptămâni şi 54 de cazuri noi la mistreţi

În România sunt active 184 de focare de pestă porcină africană, în ultimele două săptămâni fiind înregistrate 21 de focare noi. În aceeaşi perioadă, s-au semnalat și 54 de cazuri noi la mistreţi, informează vineri Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

Potrivit ANSVSA, în 3 iunie erau active 184 de focare de pestă porcină africană (PPA), din care 5 focare în exploataţii comerciale şi 3 focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate 93.654 de porcine.

ADVERTISING

În intervalul 21 mai - 3 iunie, au fost înregistrate 21 de focare noi de PPA: şase în judeţul Maramureş, trei în judeţul Bihor, câte două în judeţele Cluj, Satu Mare şi Vâlcea şi câte un focar în judeţele Arad, Dolj, Dâmboviţa, Sălaj, Vaslui şi Vrancea.

Totodată, au fost stinse 137 de focare de PPA: 54 în judeţul Gorj, 11 în judeţul Sălaj, câte 9 în judeţele Bihor şi Cluj, şapte în judeţul Giurgiu, câte şase în judeţele Buzău şi Ilfov, cinci în judeţul Bistriţa-Năsăud, câte patru în judeţele Arad, Dolj şi Mehedinţi, câte trei în judeţele Alba, Ialomiţa şi Timiş, câte două în judeţele Botoşani şi Suceava şi câte un focar în judeţele Braşov, Dâmboviţa, Maramureş, Mureş şi Vrancea.

ADVERTISING

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, în 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.733 de cazuri la mistreţi, în 41 de judeţe.

Dintre acestea, în intervalul 21 mai - 3 iunie, au fost înregistrate 54 de cazuri noi de PPA la mistreţi: Argeş - 1 caz, mistreţ vânat; Bacău - 3 cazuri, 1 mistreţ găsit mort şi 2 mistreţi vânaţi; Botoşani - 5 cazuri, mistreţi găsiţi morţi; Caraş-Severin - 5 cazuri, mistreţi găsiţi morţi; Cluj - 6 cazuri, mistreţi găsiţi morţi; Dolj - 2 cazuri, mistreţi vânaţi; Hunedoara - 6 cazuri, 5 mistreţi găsiţi morţi şi 1 mistreţ vânat; Maramureş - 10 cazuri, 6 mistreţi găsiţi morţi şi 4 mistreţi vânaţi; Satu Mare - 2 cazuri, mistreţi vânaţi; Sălaj - 2 cazuri, mistreţi găsiţi morţi; Suceava - 3 cazuri, mistreţi găsiţi morţi; Timiş - 8 cazuri, mistreţi găsiţi morţi; Vâlcea - 1 caz, mistreţ găsit mort.

ADVERTISING

Conform sursei citate, în noiembrie 2020 a avut loc misiunea de audit DG (SANTE) 2020-6971 pentru a evalua punerea în aplicare a planurilor de eradicare a pestei porcine africane (PPA) şi a urmări acţiunile întreprinse ca răspuns la recomandările anterioare de audit ale Comisiei.

"Deşi au fost înregistrate progrese semnificative de către autoritatea competentă (ANSVSA), rămân în continuare de rezolvat următoarele aspecte pentru care au fost formulate, în cadrul raportului de audit DG (SANTE) 2020-6971, următoarele recomandări:

  1. Să se asigure că medicii veterinari oficiali şi autorizaţi au competenţele legale necesare pentru a aplica cerinţele de biosecuritate în unităţile necomerciale de porcine (gospodăriile populaţiei), aşa cum se prevede în planul aprobat de eradicare a pestei porcine africane pentru porcii domestici
  2. Să se asigure competenţele legale necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de gestionare a populaţiei de mistreţi şi a cerinţelor de supraveghere stabilite în planul de eradicare a PPA pentru mistreţi, aprobat prin Decizia (UE) 2018/1995
  3. Să se utilizeze informaţiile disponibile privind rezultatele activităţilor controlate planificate pentru a identifica şi a remedia deficienţele sistemului de control", arată sursa citată.

Află mai multe despre evoluția PPS la noi și problemele crescătorilor de porci:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇