Marii crescători de porci se plâng că vând carnea în pierdere. De vină ar fi țăranul, care e negociator abil și dă mai scump

Marii crescători de porci se plâng că vând carnea în pierdere. De vină ar fi țăranul, care e negociator abil și dă mai scump
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi, susține că marii crescători vând carnea în pierdere, cu o treime sub costurile de producție.

Ladoși a explicat pentru Agerpres că n-a remarcat o scădere accentuată a consumului de carne de porc, pe durata pandemiei. Au fost unele scăderi cauzate de funcționarea fragmentată a restaurantelor, dar românii au continuat să mănânce porc acasă.

În schimb, pierderile actuale ar fi cauzate de producătorii neînregistrați.

"Se observă că piaţa românească este una paralelă, avem o piaţă oficială, cea a fermelor comerciale înregistrate sanitar-veterinar, şi avem piaţa porcilor din gospodăriile populaţiei. Dintotdeauna a existat o diferenţă majoră de preţ între cele două pieţe.

Noi efectiv ne zbatem la limita profitabilităţii, având în vedere că vindem porcii în viu la poarta fermei cu 5,2 lei/kg. Preţul este cu 30% mai mic decât anul trecut în aceeaşi perioadă şi cam tot cu 30% sub costul de producţie. În acest moment mergem în pierdere", a precizat Ioan Ladoși.

ADVERTISING

Acesta susține că gospodarul își vinde mai ușor porcul, chiar dacă nu îl dă mai ieftin.

"Spre deosebire de noi, piaţa aceasta paralelă a micului gospodar este una extrem de activă şi total necontrolată. În contextul actual, preţul la poarta micii gospodarii este undeva între 12 -14 lei pe kilogram în viu, mai mult decât dublu.

Această chestiune este foarte uşor explicabilă pentru că micul gospodar intră direct în negociere cu consumatorul final. Eu pot să înţeleg şi creşterea preţurilor la gospodăriile populaţiei, având în vedere scumpirea cerealelor din acest an, dar trebuie să avem mare grijă şi să cumpărăm porc sau carne de porc de acolo unde avem certitudinea că există o certificare sanitar-veterinară şi nu ne punem viaţa în pericol", a avertizat reprezentatul APCPR.

Sectorul comercial livrează către piaţa locală, în mod normal, în jur de 80.000 - 90.000 de porci pe săptămână, dar cifra aceasta este posibil să crească şi chiar să se dubleze în această săptămână premergătoare sărbătorilor de Crăciun.

ADVERTISING

Cît va costa kilogramul de carne de porc?

Ei bine, asta nu depinde de producător, ci de comerciant, apreciază Ioan Ladoși.

Acesta a precizat că producătorii români de carne de porc nu controlează sub nicio formă preţul cărnii din magazine, pentru că nu există un contact direct cu cumpărătorul final, iar puterea de negociere este extrem de limitată faţă de retailer.

"Noi vindem porcii către abatoare şi procesare şi ele mai departe. Noi nu avem contact direct cu cumpărătorul final, cu clientul.

Din păcate, nu noi facem preţul de la raft, nu îl controlăm sub nicio formă, iar puterea noastră de negociere este extrem de limitată faţă de retailer, pentru că trăim nişte vremuri în care Europa şi mai ales Germania are supraproducţie şi în momentul în care vrem să cerem ceva mai mult să ajungem la limita supravieţuirii ni se spune foarte clar şi verde în faţă: "Nu-ţi convine preţul meu, aduc din Germania".

ADVERTISING

Noi nu putem asigura la ora actuală decât 30% din consumul intern de carne proaspătă. Din datele pe care le avem, la 31 august, referitoare la importuri, ne situăm oarecum la un nivel similar cu 2019, poate doar să existe o mică scădere care se datorează faptului că HORECA a comandat mai puţină carne în această perioadă", a explicat liderul Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.

Pesta a făcut ravagii şi autorităţile dau din umeri

Ladoși susține că sectorul cărnii de porc a fost puternic afectat în ultimii ani și din cauza epidemiei de pestă porcină africană.

"Am pierdut din sistemul comercial din cauza pestei mai bine de 600.000 de animale, iar în privinţa pierderilor din toate aceste motive s-a depăşit cifra de un miliard de euro.

La sfârşitul lunii noiembrie a avut loc un audit în privinţa temelor făcute de autorităţi pe zona pestei porcine africane şi, cu toate că nu avem un raport oficial, din ceea ce am auzit, "pe surse" concluzia Comisiei Europene este acceaşi: autorităţile române au evitat să implementeze recomandările, ceea ce era oarecum de aşteptat din perspectiva noastră, pentru că problema impunerii unor reguli poate fi neprietenoasă, ori noi am trecut prin două rânduri de alegeri şi niciunul dintre partide nu şi-a asumat să ridice acest cartof fierbinte.

Să ne bucurăm că s-a terminat şi cu alegerile, aşteptăm să se clarifice în cel mai scurt timp posibil şi noua formulă de guvernare şi aşteptăm, în sfârşit, acum nemaifiind sub presiune politică, să se ia acele măsuri care sunt absolut normale şi absolut logice într-o ţară civilizată", a explicat preşedintele asociaţiei.

Legat de mult anunţata Lege a porcului, care ar trebui să reglementeze creşterea porcului în România, Ioan Ladoşi este de părere că a fost o idee extrem de bună lansată în primăvară de către autorităţi, dar la acel moment "principala motivaţie a fost să se tragă de timp, nu să se implementeze ceea ce trebuia implementat".

"Acum să vedem ce mai pot să inventeze, pentru că în România este crucial să avem o lege a condiţiilor în care să se poată creşte porcii, să nu fie pusă în pericol nici siguranţa alimentară a României şi nici consumul şi producţia locală de carne de porc", a adăugat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.

Cifrele oficiale

Potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), România înregistrează 409 de focare active de pestă porcină africană (PPA) în 32 de judeţe, din care patru în exploataţii comerciale şi şase focare în exploataţii comerciale de tip A.

Cele mai multe focare sunt în judeţele Teleorman, respectiv 70, Gorj - 38, Arad - 36, Iaşi - 26, câte 22 în Alba şi Dolj, Satu Mare -21, iar în Bihor, Ialomiţa şi Maramureş câte 20.

În cursul anului 2020, au fost ucise un număr total de 194.211 porcine, din care: 181.265 de porcine în exploataţii comerciale profesionale, 743 de porcine în exploataţii de tip A şi 12.203 de porcine în exploataţiile nonprofesionale.

Potrivit sursei citate, valoarea totală a despăgubirilor acordate pentru proprietarii ale căror animale au fost afectate de virusul pestei porcine africane, până la această dată, este în sumă de 204,1 milioane lei.

Citește și:

ANSVSA anunță 441 de focare de pestă porcină africană în România. Numărul lor a scăzut datorită restricțiilor impuse de pandemie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇