Grindeanu promite că până la finele anului, vom circula pe autostradă de la Focșani la Buzău

Grindeanu promite că până la finele anului, vom circula pe autostradă de la Focșani la Buzău
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Până la sfârşitul acestui an, se va putea circula pe autostradă de la Focşani la Buzău, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Suntem optimişti că până la sfârşitul acestui an vom putea să circulăm pe autostradă de la Focşani la Buzău, ba chiar şi pe o parte din lotul de la Adjud”, a spus ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor a mai spus că se lucrează pe toate loturile din A7.

„Avem 13 loturi de autostradă de A7, de la Ploieşti până la Paşcani, prin PNRR, se lucrează pe absolut toate 13. Termenele de finalizare pe aceste 13 loturi, conform contractului, sunt de tipul următor: patru dintre ele trebuie să se finalizeze anul acesta şi celelalte nouă anul viitor. Cred că jumătate din acestea vor fi date în trafic în acest an”, a explicat Sorin Grindeanu, citat de News.ro.

ADVERTISING

Întrebat când va avea loc prima inaugurare de pe A7, ministrul Transporturilor a răspuns:

„Am convenit cu constructorul, cu UMB, să nu stăm să dăm în circulaţie loturi întregi. Dacă sunt finalizate de la o descărcare la alta, cât se poate da drumul în circulaţie, să putem să dăm drumul în circulaţie.

Se lucrează şi e destul de înaintat inclusiv primul lot de la Buzău spre Focşani. Acolo deja am văzut că anumite porţiuni nu doar că sunt înainte, ci toarnă stratul de uzură, ceea ce ne duce mult înainte. Nu vreau să îmi iau angajamente de genul acesta, facem cincinalul în patru ani jumătate, v-am spus ce reuşim până la finalul anului”.

ADVERTISING

A fost inaugurată șoseaua care face legătura între Centura Oradea și A3. Am ajuns la 1.091 de km de autostradă și drum expres


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇