Fundația Romanian Business Leaders îi cere președintelui menținerea cotei unice de impozitare și anularea impozitului pe cifra de afaceri

Fundația Romanian Business Leaders îi cere președintelui menținerea cotei unice de impozitare și anularea impozitului pe cifra de afaceri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fundația Romanian Business Leaders (RBL), o comunitate formată din peste 600 de antreprenori, lideri și profesioniști din mediul de afaceri, implicați activ în proiecte de antreprenoriat, educație și bună guvernare, i-a adresat o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, în care solicită menținerea cotei unice, anularea impozitării pe cifra de afaceri și pe construcții speciale și anularea plafonării prețurilor din diverse sectoare. Totodată, semnatarii arată că nu mai sunt acceptabile măsuri de creștere a fiscalității.

Scrisoarea transmisă președintelui de Fundația Romanian Business Leaders reflectă așteptarea mediului de business pentru o reformă reală a statului și pentru o colaborare autentică între instituțiile statului și inițiativa privată.

Printre prioritățile-cheie semnalate se numără: echilibrul bugetar prin reducerea cheltuielilor publice, menținerea cotei unice, eliminarea taxelor care afectează competitivitatea și accelerarea digitalizării ANAF. În același timp, semnatarii atrag atenția că soluțiile fiscale sustenabile nu pot exclude reforma profundă a administrației publice, se precizează într-un comunicat transmis joi spotmedia.ro.

"Potrivit celui mai recent Eurobarometru, 67% dintre respondenții din România se declară atașați de Europa și sunt optimiști cu privire la viitorul UE, iar în data de 18 mai, ați fost votat Președintele României pentru a menține calea europeană. La aceste alegeri prezidențiale am avut de ales între revoluție și reformă, întrucât marea majoritate a românilor nu a dorit menținerea unui status quo.

A câștigat, prin dumneavoastră, dorința de reformă, iar noi toți ne așteptăm să demarați acțiuni concrete de reformă într-un mod onest, cu respect și dragoste pentru oameni, din toate categoriile sociale, astfel încât să se domolească ambițiile distructive din societate", se arată în scrisoarea semnată de Sergiu Neguț, președintele Consiliului Director al RBL.

Fundația arată că România se confruntă cu o problemă reală: un deficit bugetar care riscă să submineze atât stabilitatea economică, cât și încrederea investitorilor și contribuabililor.

"Este o realitate pe care nu o putem ignora, dar la fel de real este și faptul că mediul privat a fost deja pus în nenumărate rânduri în fața unor ajustări dure: taxe crescute, reguli modificate frecvent, predictibilitate scăzută. Și, cu toate acestea, problemele economice s-au acutizat", arată RBL, precizând că "nu putem construi o țară performantă cu un aparat public supradimensionat și ineficient, cu cheltuieli în creștere accelerată".

"Astăzi, în cadrul consultărilor cu reprezentanții mediului de afaceri de la Palatul Cotroceni, am susținut ca măsuri pentru echilibrarea și reducerea deficitului bugetar:

  • Reducerea cheltuielilor din sectorul public și reducerea risipei, prioritizarea investițiilor cu impact real pe criterii obiective.
  • Introducerea unor indicatori de performanță și eliminarea sporurilor care nu sunt direct legate de performanța profesională a angajaților din sectorul public.
  • Restructurarea, comasarea / desființarea sau reducerea cheltuielilor cu multitudinea de agenții, instituții și institute existente în prezent.
  • Transparentizarea arieratelor generate de companii din sistemul public, inclusiv a celor care nu își achită taxele și impozitele la stat (de ex. TVA, etc.) pentru a determina impactul lor în „decalajul de TVA” și a lua măsuri țintite de reducere a acestui decalaj și de îmbunătățire a colectării de la companiile care nu plătesc deloc TVA.

Romanian Business Leaders consideră cu fermitate și consecvență:

  • Menținerea cotei unice de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, cu alinierea echitabilă a impozitării pentru toate categoriile de venituri și eliminarea concurenței neloiale generate de variantele de optimizare fiscală.
  • Continuarea digitalizării și accelerarea aplicării analizei de risc pe baza informațiilor semnificative colectate în prezent de ANAF în urma implementării multiplelor proiecte de digitalizare (e-factura, SAF-T, e-transport, etc.) și implementarea unor inspecții fiscale rapide generate de discrepanțele rezultate din aceasta analiza a datelor.
  • Anularea impozitării pe cifra de afaceri și construcții speciale pentru companii, care și-a dovedit ineficiența, prin inducerea de pierderi unor firme viabile sau stoparea investițiilor.
  • Anularea măsurilor de plafonare a prețurilor din diverse sectoare, care afectează competitivitatea lor economică și apasă suplimentar bugetul de stat.

Romanian Business Leaders subliniază, totodată, că nu susține măsuri de măsuri de creștere a fiscalității.

"Acestea nu mai sunt acceptabile și în niciun caz suficiente în contextul actual în absența unui efort vizibil și curajos din partea administrației publice. Orice altceva ar însemna să perpetuăm o injustiție economică și să sufocăm chiar motorul dezvoltării României: inițiativa privată onestă", se arată în finalul scrisorii deschise.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇