Erdogan a anunţat descoperirea unui depozit important de gaze naturale în Marea Neagră

Erdogan a anunţat descoperirea unui depozit important de gaze naturale în Marea Neagră
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Turcia, ţară aflată în căutare de resurse naturale în Marea Neagră, a descoperit un depozit important de gaze, transmite dpa.

Preşedinte turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că nava de foraj Fatih a descoperit recent un depozit de 135 de miliarde de metri cubi în zăcământul de gaze Sakarya.

Ankara, care se confruntă cu o lipsă de rezerve proprii de energie, este nevoită să recurgă la import pentru a-şi acoperi cea mai mare parte a necesarului intern, fiind unul din cei mai mari cumpărători de gaze naturale ruseşti.

ADVERTISING

De aceea, de mai mulţi ani, navele sale de foraj explorează resursele energetice ale Mării Negre.

În august 2020, Turcia a anunţat că a descoperit cel mai mare depozit de gaze naturale al său, de 405 miliarde de metri cubi.

Obiectivul vizat este de acela de a aduce gazul din acel depozit pe piaţa internă începând cu 2023, a declarat atunci preşedintele Erdogan, deşi experţii au avertizat că aceasta ar putea dura câţiva ani şi ar necesita investiţii de miliarde de dolari înainte ca producţia să înceapă.

ADVERTISING

Pe lângă Marea Neagră, Turcia explorează hidrocarburi şi în Mediterana de est, zonă unde este blocată într-o dispută cu Grecia privind frontiera maritimă. 

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇