Economia României a crescut în trimestrul III cu doar 0,3% față de trimestrul trecut

Economia României a crescut în trimestrul III cu doar 0,3% față de trimestrul trecut
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Economia României a crescut în trimestrul III cu 0,3% față de trimestrul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2020, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 7,2% pe seria brută şi de 8,0% pe seria ajustată sezonier

În ceea ce privește perioada 1 ianuarie - 30 septembrie, PIB a crescut cu 6,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020.

pib
Foto: INS

În luna august, Institutul Național de Statistică anunța că economia României a crescut cu 13,6% în trimiestrul II din 2021 față de aceeași perioadă a anului trecut. A fost cea mai mare creștere anuală din 1987, adică de când există date privind PIB-ul.

ADVERTISING

Conform previziunilor economice de toamnă, publicate recent de Comisia Europeană (CE), economia României va creşte cu 7% în 2021.

De asemenea, în 2022 şi în 2023 economia românească ar urma să înregistreze o expansiune de 5,1% şi, respectiv, 5,2%.

După o redresare solidă în primul semestru din 2021, înainte de finalul anului, PIB-ul României ar urma să depăşească nivelul de dinaintea pandemiei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇