Două legi USR care reduc birocrația în afaceri au fost adoptate de Parlament şi merg la promulgare

USR anunță că două legi inițiate de formațiune, care reduc birocrația și vin în sprijinul mediul de afaceri, au fost adoptate, marți, de Camera Deputaților.

”Cele două proiecte debirocratizează și simplifică viața antreprenorilor din România și fac parte din pachetul de șapte proiecte depus în luna iulie 2020 de deputatul USR Claudiu Năsui”, anunță USR într-un comunicat remis SpotMedia.ro.

Proiectele au fost adoptate decizional, așa că nu mai rămâne decât ca acestea să fie promulgate pentru a intra în vigoare.

ADVERTISING

România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește ușurința de a derula o afacere, în general, statul preferând să îngroape antreprenorii în hârtii, să le dea tot felul de obligații și, evident, să-i amendeze dacă nu le îndeplinesc. Multe dintre aceste obligații sunt imposibil de îndeplinit în același timp, orice control te poate găsi cu ceva și tocmai aceasta este problema. Noi avem instituțional, ca stat, optica potrivit căreia orice antreprenor este un potențial infractor și trebuie tratat ca atare și asta trebuie să se schimbe. Antreprenorii trebuie să-și petreacă mai puțin timp cu birocrația (...)

deputatul Claudiu Năsui, citat în comunicat
ADVERTISING

Proiectele

Potrivit sursei citate, unul dintre proiecte abrogă Legea nr. 12/1990, care instituia obligația depunerii declarației privind adaosul comercial.

USR o cataloghează drept ”o lege arhaică, adoptată în 1990, când statul controla încă prețurile din economia socialistă”.

Al doilea proiect modifică Legea societăților comerciale, adoptată tot în 1990, în sensul eliminării acțiunii în opoziție a ANAF, permițând astfel funcționarea mai ușoară a firmelor.

În România, avem o procedură care se numește acțiunea în opoziție, pe care ANAF o poate face la transferul de părți sociale, o procedură foarte anevoioasă, care este folosită abuziv de multe ori. Pentru câțiva lei se poate întârzia până la 6 luni transferul unor părți sociale. Și este și foarte ușor de ocolit de către cineva care chiar vrea să facă ceva imoral.

deputatul Claudiu Năsui, citat în comunicat
ADVERTISING

Năsui subliniază că acest gen de prevederi sunt cele care fac rău la 99% din economie.

Comunicatul mai precizează că alte patru proiecte din pachetul USR pentru debirocratizare și transparentizare sunt pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇