Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit semnificativ datele privind contribuția negativă a investițiilor (formarea brută de capital fix) la avansul PIB-ului din 2024, de la -0,4% la -0,9%. Per ansamblu, creșterea economică a fost revizuită în scădere cu 0,1 puncte procentuale, la 0,8% din PIB.
Investițiile nu sunt sigurele care au avut un sever impact negativ asupra creșterii economice:
au tras în jos și industria, și agricultura, și construcțiile: efect pozitiv a avut doar comerțul, alimentat dintr-o creștere spectaculoasă a creditelor de consum, bani care s-au dus pe importuri.
Surprinzător rămâne, totuși, aportul negativ al investițiilor – care au scăzut de la minus 0,4% la minus 0,9%, în condițiile în care bugetul văzuse în investiții principalul motor de creștere.
„Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări ale contribuției la creșterea PIB în anul 2024, între cele
două estimări, au înregistrat: (…) Formarea brută de capital fix, de la -0,4% la -0,9%, ca urmare a scăderii volumului său cu 1,6 puncte procentuale de la 98,3% la 96,7%”, potrivit comunicatului INS.
O parte din impactul negativ a compensat ca urmare a revizuirii datelor privind consumul final al gospodăriilor populației (+0,1pp), consumul final colectiv al administrațiilor publice (+0,2 pp).
Investițiile private au scăzut în 2024
Investițiile nete realizate în economia națională au crescut anul trecut, în prețuri curente, la 194 miliarde lei, de la 189 miliarde lei în 2023, însă au scăzut cu 4,9% în volum, potrivit altor date comunicate recent de INS. (Indicii de volum se calculează luând calcul variația prețurilor pe principalele sectoare economice.)
Scăderea valorii investițiilor nete de anul trecut vine din partea sectorului privat, deoarece investițiile publice, conform datelor Ministerului Finanțelor, au crescut în 2024 cu 19,4% în termeni nominali.
Ponderea investițiilor private în total investiții a scăzut anul trecut la 38% de la 46% în 2023.
Citește integral analiza Din ce vom facem PIB în 2025, dacă toate motoarele de creștere au mers în marșarier în 2024 cu excepția consumului? Revizuire drastică a impactului negativ al sectoarelor asupra creșterii economice pe Curs de Guvernare.