Codirlașu (CFA România): Economia va crește modest. Nu este exclus un scenariu de recesiune pentru acest an

Codirlașu (CFA România): Economia va crește modest. Nu este exclus un scenariu de recesiune pentru acest an
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Analiștii CFA România anticipează o creștere economică modestă în acest an, însă nu exclud un scenariu de recesiune, în contextul incertitudinii, în special fiscale, a afirmat președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.

”Cum riscul unui rezultat al alegerilor prezidențiale care ar fi condus România pe o traiectorie către euroscepticism a dispărut, indicatorul de încredere a crescut puternic în luna mai. Însă, riscul economiei românești rămâne ridicat și este cauzat în special de deficitul bugetar nesustenabil. În contextul incertitudinii, în special fiscale, economia este anticipată să crească modest, nefiind exclus un scenariu de recesiune pentru acest an”, a menționat Adrian Codirlașu, potrivit unui comunicat al CFR România.

De altfel, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut puternic în luna mai, cu 11,5 puncte până la valoarea de 44,9 puncte.

”Această situație s-a datorat în special majorării puternice a componentei de anticipații a indicatorului, cu 15,2 puncte, în timp ce componenta de condiții curente a crescut cu 4,3 puncte', se arată în comunicat.

Rata inflației și cursul euro

Totodată, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (iunie 2026) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna martie și a atins nivelul de 4,87%.

În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, aproximativ 70% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni.

Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1046 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului euro/leu anticipat este 5,1723 lei pentru un euro.

Potrivit sursei citate, o întrebare suplimentară introdusă în sondaj se referă la anticipațiile privind retrogradarea României în categoria de rating nerecomandată investițiilor ('junk').

Astfel, conform rezultatelor, 74% dintre participanți anticipează menținerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investițiilor (în creștere față de exercițiul anterior), în timp ce 26% anticipează o retrogradare în categoria nerecomandată investițiilor ('junk').

Spre comparație, din punct de vedere statistic, atunci când perspectiva unui emitent este revizuită de la 'neutru' la 'negativ', în unul din trei cazuri acesta este retrogradat în următoarele 12 luni. De asemenea, cu cât ratingul este mai slab (exemplu: BBB-, BB+), cu atât riscul de retrogradare după o perspectivă negativă este mai ridicat, se arată în comunicat.

Deficitul scade ușor

Conform CFA, deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a scăzut ușor comparativ cu exercițiul anterior, la valoarea medie a anticipațiilor de 7,7% din PIB.

Totodată, datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 59% în următoarele 12 luni.

Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 14 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇