Câte miliarde de dolari am putea plăti pentru Roșia Montană. Cifre de la Guvern

Câte miliarde de dolari am putea plăti pentru Roșia Montană. Cifre de la Guvern
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat, joi, că Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, ar putea avea un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari. Acesta a atras atenţia că asta nu înseamnă că acest prag se va regăsi în decizia care va fi publicată de către Curtea de Arbitraj.

„Da. Cred că alături de dumneavoastră, de ceva vreme, de câteva săptămâni, verificăm de câteva ori pe zi site-ul Curţii de Arbitraj ICSID care a pus în transparenţă tot istoricul acestui litigiu dintre Roşia Montană Gold Corporation şi statul român. Aşteptăm în continuare această publicare a acestei decizii. Procesul a fost, să spunem, încheiat în septembrie anul trecut şi se aşteaptă acum decizia”, a explicat Mihai Constantin, întrebat ce informaţii are despre daunele din dosarul Roşia Montana şi actualizarea acestei valori, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

ADVERTISING

El a mai spus că, în prezent, cu toate actualizarea cerinţelor făcute de Roşia Montană, ar putea fi un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari, fiind o solicitare pe care ar fi făcut-o compania minieră. Acesta a atras atenţia că asta nu înseamnă că acest prag se va regăsi în decizia care va fi publicată de către Curtea de Arbitraj.

„Cât despre actualizarea cerinţelor făcute de Roşia Montană, şi nu de eventualul nivel de compensaţii sau despăgubire care va fi solicitat statului român, el este... a fost estimat undeva între... cred că la început putea fi vorba şi de jumătate de miliard de dolari, iar astăzi, cu toate actualizările de rigoare, ar putea fi un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari, dar ţin să precizez că este o solicitare pe care, eventual ar fi făcut-o compania minieră. Asta nu înseamnă că acest prag se va şi regăsi în decizia pe care, repet, o aşteptăm a fi publicată de către Curtea de Arbitraj”, a completat Constantin.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇