Volkswagen bifează un record de vânzări. Nu la mașini, ci la cârnați

Volkswagen bifează un record de vânzări. Nu la mașini, ci la cârnați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Într-o perioadă în care industria auto europeană se confruntă cu dificultăți, Volkswagen reușește să stabilească un record neașteptat: vânzarea de cârnați.

În timp ce vânzările de mașini scad, cârnații Volkswagen, mai ales celebrul currywurst, iau un avânt neașteptat.

Gigantul auto german a comercializat peste 8,5 milioane de unități în 2024, depășindu-și propriul record din anul precedent.

Volkswagen, record istoric la vânzări. Nu la mașini, la cârnați

Anul 2024 a adus pentru Volkswagen un contrast puternic între sectoarele sale de activitate. Cu toate că prețurile nu pot fi comparate, analiștii observă că gigantul auto a vândut în 2024 peste cinci milioane de mașini și furgonete, în timp ce numărul cârnaților vânduți de companie a atins un record absolut de 8.552.000 de unități.

Cele mai populare produse au fost varianta clasică de currywurst, cu peste 6,3 milioane de unități vândute, și cârnații pentru hot dog, care au fost comercializați în peste 2,18 milioane de exemplare.

VW demonstrează că poate avea succes și în afara industriei auto, ceea ce ridică întrebări despre viitorul companiei și strategia sa pe termen lung.

Tradiția cârnaților Volkswagen

Volkswagen produce cârnații săi din 1973, iar aceștia au devenit inițial un element nelipsit din cantinele fabricii.

Între timp, produsul s-a extins în supermarketuri și este un adevărat brand.

Cârnații VW sunt fabricați într-o măcelărie internă și chiar au propriul număr de piesă în sistemele de inventar ale companiei: 199 398 500 A.

În 2021, o decizie de a elimina produsele din carne dintr-o cantină a fabricii din Wolfsburg a generat o dezbatere națională, iar fostul cancelar Gerhard Schröder a catalogat măsura drept un „atac la stilul de viață tradițional german”.

În 2023, Volkswagen a revenit asupra deciziei, iar vânzările de currywurst au continuat să crească.

Compania a anunțat recent că pregătește un nou sortiment de currywurst.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇