Ca să țină prețul petrolului în frâu, SUA scot pe piață 50 de milioane de barili din rezerva strategică

Ca să țină prețul petrolului în frâu, SUA scot pe piață 50 de milioane de barili din rezerva strategică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

SUA vor elibera pe piaţă 50 de milioane de barili de petrol din rezerva strategică, în cadrul unei acţiuni concertate cu China, Japonia, India, Coreea de Sud şi Marea Britanie, o încercare fără precedent a marilor consumatori mondiali de petrol de a controla preţurile dar care ar putea declanşa o reacţie contrară din partea OPEC+, transmite Bloomberg.

Din cantitatea totală, 32 de milioane de barili vor fi eliberaţi de U.S. Strategic Petroleum Reserve sub forma unui sistem de schimburi pe parcursul următoarelor luni, în timp ce 18 milioane de barili vor fi pur şi simplu vânduţi pe piaţă în regim accelerat, a anunţat marţi Casa Albă într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Bloomberg precizează că este vorba de una dintre cele mai mari operaţiuni de scoatere de petrol din rezervele strategice ale SUA, depăşind-o pe cea efectuată în timpul tulburărilor din Libia din 2011 şi în perioada operaţiunii Furtună în Deşert din 1991, când SUA au scos din rezerve 33,75 milioane de barili de petrol.

India a anunţat în mod oficial că va scoate pe piaţă cinci milioane de barili de petrol din rezerva strategică. China nu a dezvăluit cantitatea pe care o va scoate pe piaţă, însă un oficial occidental din apropierea acestui dosar a spus că va fi vorba de o cantitate relativ mică, cuprinsă între 7 şi 15 milioane de barili. Coreea de Sud a spus că va lua o decizie după discuţiile cu partenerii însă a precizat că va fi vorba de o cantitate de aproximativ 3,5 milioane de barili. Japonia a informat că va pune pe piaţă o cantitate de 5 milioane de barili iar contribuţia Marii Britanii va fi şi mai mică, a spus oficialul citat de Reuters.

ADVERTISING

Acţiunea intervine într-un moment în care preţurile la pompă au crescut în mod exploziv în SUA, cel mai mare consumator mondial de benzină, o problemă politică pentru preşedintele Joe Biden, mai ales înaintea Sărbătorii Zilei Recunoştinţei, în timpul căreia milioane de americani călătoresc pentru a fi aproape de familiile lor.

Decizia SUA de a-şi coordona acţiunile împreună cu alţi mari consumatori pentru scoaterea de petrol din rezervele strategice, după ce statele OPEC+ au respins solicitările de a-şi majora producţia, reprezintă o victorie diplomatică pentru SUA şi o provocare la controlul pe care îl exercită Arabia Saudită, Rusia şi alţi producători din OPEC+ asupra pieţei ţiţeiului.

ADVERTISING

Prin majorarea ofertei de petrol, SUA şi alţi mari consumatori speră să provoace o scădere automată a cotaţiilor şi să pună presiune pe ţările producătoare. Însă impactul unei astfel de operaţiuni ar putea fi unul mai degrabă psihologic deoarece preţul ţiţeiului a scăzut deja în ultimele zile pe fondul înmulţirii speculaţiilor cu privire la o astfel de acţiune coordonată.

Marţi, cotaţia barilului de petrol West Texas Intermediate (WTI) a înregistrat doar o scădere de 0,39% comparativ cu preţul înregistrat luni seara, după ce în ultimele trei luni, în perioada 19 august - 22 noiembrie, cotaţia barilului de petrol WTI a crescut cu 20,5%.

Cu toate acestea, analiştii avertizează că încercarea SUA de a pune presiune asupra ţărilor producătoare de petrol nu este una lipsită de riscuri deoarece OPEC+ ar putea să răspundă prin anularea planurilor destinate majorării propriei lor producţii. "Atenţia pieţei s-a mutat de la eliberarea de petrol din rezerva strategică la modul cum va răspunde OPEC+", spune Bob McNally, preşedintele firmei de consultanţă Rapidan Energy Group şi fost oficial la Casa Albă în timpul mandatului preşedintelui George W. Bush.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇