Bursa de la București, cea mai performantă din lume în 2026. BET a urcat cu aproape 50% de la începutul anului

Bursa de la București, cea mai performantă din lume în 2026. BET a urcat cu aproape 50% de la începutul anului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bursa de Valori București ocupă primul loc la nivel mondial în privința randamentelor din acest an.

Indicele BET a avansat cu 49% de la începutul lui 2026 și cu 82% în ultimele 12 luni, depășind toate marile burse europene și internaționale, potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar.

Analiza nu include câteva piețe din Africa și Venezuela, unde creșterile sunt influențate de inflația foarte ridicată sau de hiperinflație, ceea ce distorsionează rezultatele.

Potrivit TradeVille, performanța Bursei de la București este cu atât mai remarcabilă cu cât vine într-un an în care multe piețe importante au înregistrat corecții. În ultima lună, BET a câștigat aproape 14%, în timp ce indici importanți precum Nasdaq 100, Nikkei 225 sau KOSPI au înregistrat scăderi semnificative.

ADVERTISING

Specialiștii explică evoluția prin structura pieței românești, dominată de companiile din energie și sectorul bancar, domenii care au fost mai puțin afectate de turbulențele din industria tehnologică și a semiconductorilor. La creștere au contribuit și intrarea unui număr mare de investitori noi și aproape dublarea lichidității zilnice de tranzacționare.

Printre cele mai bune evoluții din indicele BET se numără Romgaz (+81% de la începutul anului), Electrica (+88%), Banca Transilvania (+40%) și OMV Petrom (+25%).

ADVERTISING

Analiștii avertizează însă că investitorii trebuie să rămână prudenți, în contextul riscurilor politice și fiscale din România.

În același timp, ei consideră că actuala performanță oferă o oportunitate importantă pentru noi listări la bursă și pentru apropierea României de statutul de piață emergentă în clasificarea MSCI, ceea ce ar putea atrage miliarde de euro din partea fondurilor internaționale.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google