Bolt lansează servicii de transport și în Oradea. Astfel, compania intră în cel de-al 11-lea oraș din România.
Cu acest anunț, Bolt ”își consolidează poziția de lider în domeniul serviciilor de ride-hailing, fiind prezentă de acum în 11 orașe: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Ploiești, Galați, Pitești, Craiova și Oradea”, se arată într-un comunicat de presă remis SpotMedia.ro.
”După cum am promis, continuăm planul nostru de a ne extinde la nivel național cu lansarea de noi orașe în fiecare lună. În acest demers, începând de astăzi Oradea este următorul mare oraș din România în care poate fi comandată o cursă Bolt. Suntem prima companie de ride-hailing prezentă aici (...)”, a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, citat în document.
Tot ce au de făcut acum doritorii este să-și instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.
Prețul curselor Bolt din Oradea începe de la 8 lei. În plus, pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%.
Compania amintește că atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție.
Bolt recomandă, de asemenea, șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform legilor în vigoare.
Ca idee, Uber este prezent în 10 orașe din România: București, Cluj, Timișoara, Brașov, Iași, Constanța, Galați, Craiova, Pitești și Ploiești.
Vezi și:
A. D.