Bolojan nu crede că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%. Ce spune despre alte creșteri de TVA

Bolojan nu crede că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%. Ce spune despre alte creșteri de TVA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ilie Bolojan crede că deficitul bugetar pe care România îl va raporta la sfârșitul acestui an va fi de cel puţin 8 procente.

Nu cred că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%, dar neavând datele în momentul de faţă, Ministerul de Finanţe cu siguranţă va comunica în perioada următoare estimările, odată cu rectificarea bugetară care se va face în cursul acestei luni, aşa este programată”, a declarat Ilie Bolojan, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că efectele măsurilor fiscal-bugetare adoptate în a doua jumătate a acestui an se vor simţi abia din anul următor.

”Efectele vor fi pe anul viitor, pentru că multe dintre ele îşi vor arăta, într-o măsură mai mare, rezultatele în bugetul de anul viitor”, a arătat Ilie Bolojan.

În ceea ce privește alte creşteri de TVA, premierul a spus că partidele din coaliţia de guvernare nu au luat în discuţie acest lucru.

”Nu a existat o astfel de discuţie, nu s-a discutat o atare ipoteză, dar dacă vă aduceţi aminte, atunci când TVA-ul pentru HoReCa a rămas la 11%, am anunţat că în luna octombrie se va face o evaluare acestei situaţii, cât s-a încasat, cum s-a încasat, care este dinamica şi vom lua o decizie dacă va rămâne la acest nivel sau se va duce la cota standard.

Dacă vă aduceţi aminte, acesta a fost o premisă în acest domeniu. Despre alte creşteri de TVA nu s-a discutat”, a răspuns Ilie Bolojan, întrebat dacă se ia în calcul o nouă majorare a TVA, de la 21 la 23%.

Luna trecută, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a avertizat că România are șanse slabe să respecte ținta de deficit bugetar de 7% din PIB stabilită pentru acest an.

Potrivit acestuia, reducerea deficitului rămâne un obiectiv esențial pentru credibilitatea țării, dar procesul este complicat și plin de obstacole legislative.

I.O.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇