Președintele ANAF, Adrian Nica, anunță că instituția analizează modificarea cazierului fiscal astfel încât persoanele care au administrat repetat firme intrate în insolvență să nu mai poată înființa alte societăți comerciale. Propunerea urmează să fie discutată cu mediul de afaceri.
Declarațiile au fost făcute la Maratonul Stabilității Economice, organizat de Profit.ro.
ANAF: Vânzarea firmei nu te scapă de răspundere
Șeful Fiscului spune că există administratori care își vând firmele cu datorii, mizând pe ideea că astfel scapă de responsabilitate.
El avertizează însă că această strategie nu funcționează. ANAF verifică în baze de date istoricul societăților și poate atrage răspunderea personală a administratorului, chiar dacă firma a fost între timp vândută.
Potrivit lui Nica, în perioada următoare vor fi tot mai multe cazuri în care se va aplica această procedură de atragere a răspunderii personale.
„Nu păcălește doar ANAF, ci tot mediul economic”
Președintele ANAF susține că problema nu afectează doar bugetul de stat. O firmă care acumulează datorii și este apoi vândută lasă în urmă obligații și față de parteneri privați.
„El nu păcălește doar ANAF-ul. El este o persoană problematică pentru întreg mediul economic în care acționează”, a spus Nica, acuzând că unii administratori semnează contracte „doar cu scopul de a înșela pe toată lumea”.
În acest context, instituția analizează înăsprirea condițiilor din cazierul fiscal pentru înființarea unei firme.
Interdicție pentru cei cu mai multe insolvențe
Una dintre variantele discutate este introducerea unei interdicții pentru persoanele care au fost administratori la mai multe firme intrate în insolvență și ulterior vândute.
„Dacă tot ai fost administrator la șapte-nouă firme, care toate au intrat în insolvență, toate au fost vândute, să nu mai poți să faci o nouă firmă. Analizăm această posibilitate”, a explicat șeful ANAF.
El a precizat că este vorba despre o primă dezbatere și că eventualele criterii vor fi stabilite după consultarea mediului de afaceri, inclusiv pe domenii specifice.
600.000 de firme cu arierate nerecuperabile
Adrian Nica a afirmat că, la preluarea mandatului, a găsit „multe miliarde de lei” în arierate nerecuperabile.
Potrivit datelor prezentate, ANAF a identificat peste 600.000 de firme care au generat aceste datorii. În analiza ulterioară, instituția a constatat existența unui tipar: persoane care au administrat 7, 9 sau chiar 15 firme în ultimii ani, toate ajunse în insolvență.
„Vrem să sancționăm acest tip de comportament”, a spus Nica, subliniind că actualul sistem permite acestor persoane să revină rapid în piață cu o nouă firmă.
Capital minim mic, risc mare de fraudă
Șeful ANAF a mai arătat că înființarea unei firme presupune costuri reduse – uneori doar 200 sau 600 de lei capital social – ceea ce poate facilita comportamentele abuzive.
În același timp, el a subliniat că orice modificare trebuie făcută cu grijă, pentru a nu afecta tinerii antreprenori și inițiativele legitime.
„Nu vrem să afectăm tinerii care trebuie încurajați în zona antreprenorială. (…) Trebuie să gestionăm cu grijă acest mod de a pune în cazierul fiscal imposibilitatea înființării unei firme după ce ai un comportament neloial”, a declarat Adrian Nica.
După consultările cu mediul de afaceri, ANAF va anunța dacă și în ce formă va fi modificată legislația.
