ANAF amenință companiile de curierat cu controale. Nu au colectat destul din taxa Temu

ANAF amenință companiile de curierat cu controale. Nu au colectat destul din taxa Temu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea ANAF a convocat reprezentanții companiilor de curierat și ai unor platforme online pentru o întâlnire tensionată pe tema taxei de 25 de lei aplicată coletelor din afara Uniunii Europene, livrate în România.

Fiscul le-a transmis firmelor că sumele colectate până acum sunt insuficiente, existând diferențe majore de la o companie la alta, și a avertizat că, după 25 februarie, data-limită pentru depunerea declarațiilor fiscale, vor începe controale amănunțite.

Potrivit informațiilor Profit.ro, discuțiile au fost „aprinse”, iar ANAF va analiza și TVA aferentă acestor vânzări, unde estimează sume neîncasate de sute de milioane de lei.

Controalele ar putea fi demarate la începutul lunii martie, în funcție de declarațiile firmelor și analizele Fiscului.

Nerespectarea obligației de colectare a taxei poate atrage sancțiuni echivalente cu valoarea sumelor pierdute la bugetul de stat.

Introducerea taxei de 25 de lei de la 1 ianuarie 2026 vizează coletele cu valoare sub 150 de euro provenind din afara UE. Obiectivul autorităților este de a descuraja fragmentarea comenzilor mari în mai multe colete mai mici, care evită plata taxelor vamale.

Colectarea efectivă revine Poștei Române și firmelor de curierat, care trebuie să declare lunar sumele și să le vireze la buget până pe 25 a lunii următoare predării coletului.

La nivel european, UE a decis ca, începând cu iulie 2026, să aplice o taxă de 3 euro pe coletele sub 150 euro, pentru a limita abuzurile și a combate importurile subevaluate, în special din China. Această măsură temporară va rămâne în vigoare până în 2028, când toate importurile vor fi supuse taxelor vamale, indiferent de valoarea lor.

Impactul noilor reglementări va fi resimțit în special de retailerii online chinezi, precum Shein, Temu sau AliExpress, care domină piața coletelor de mică valoare în România. Conform estimărilor, 91% din aceste colete au provenit din China în 2024, iar noile taxe urmăresc atât protecția retailerilor europeni, cât și eliminarea fraudelor vamale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇