Amazon, amendată de UE cu aproape 900 de milioane de dolari pentru încălcarea GDPR

Amazon, amendată de UE cu aproape 900 de milioane de dolari pentru încălcarea GDPR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Uniunea Europeană a impus Amazon.com Inc o amendă de 886,6 milioane de dolari (746 milioane de euro) deoarece a procesat datele private încălcând GDPR (Regulamentul General privind protecţia datelor în UE), a anunţat vineri gigantul american, conform Reuters.

Conform unei decizii din 16 iulie, Comisia Naţională din Luxemburg pentru protecţia datelor (CNPD) a amendat Amazon Europe.

"Credem că decizia CNPD este lipsită de fundament şi intenţionăm să ne apărăm serios în această chestiune", a reacționat Amazon, în documentele sale financiare.

ADVERTISING

GDPR cere companiilor să obţină consimţământul oamenilor înainte de a folosi datele lor personale, altfel riscă să primească amenzi.

În iunie, publicaţia Wall Street Journal anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că firma americană ar putea fi amendată cu peste 425 milioane de dolari din cauza încălcării legislaţiei UE.

Află mai multe despre condițiile impuse prin GDPR:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇