Amazon a pierdut aproape tot ce a câștigat în pandemie

Amazon a pierdut aproape tot ce a câștigat în pandemie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Amazon a pierdut din capitalizare tot ce a câștigat în ultimii doi ani, în perioada pandemiei. Marți, acțiunile gigantului de tehnologie au închis sesiunea la o valoare de 2177,18 de dolari, în creștere cu doar 0,06% față de luni.

Ultima oară când acțiunile au valorat atât a fost în 20 februarie 2020 – 2.176,79 de dolari, potrivit CNBC.

Este o scădere de peste 40% față de maximul zilnic al companiei de 3.773,08 de dolari, pe care l-a atins pe 13 iulie 2021.

În 2020 și 2021, câștigurile companiei au crescut vertiginos, deoarece consumatorii au evitat magazinele fizice și au apelat la comercianții online pentru orice, de la măști faciale la scaune de birou.

ADVERTISING

Amazon și alți retaileri online se confruntă acum cu o presiune din ce în ce mai mare pentru a dovedi că pot susține creșterea puternică de care s-au bucurat în timpul pandemiei, pe măsură ce economia se redeschide și consumatorii se întorc la magazinele fizice.

Compania a înregistrat cea mai lentă creștere a veniturilor și a oferit o perspectivă pentru trimestrul actual care a fost sub estimările Wall Street.

Condițiile de piață în schimbare au adăugat o altă provocare companiei. Investitorii au început să renunțe la acțiunile în domeniul tehnologic la sfârșitul anului trecut, din cauza creșterii inflației și a dobânzilor mari.

ADVERTISING

Această tendință s-a accelerat în acest an, după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie, ceea ce a făcut ca prețurile petrolului să crească în continuare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇