Administratorul ELCEN susţine că soluţia corectă pentru Bucureşti e fuziunea cu Termoenergetica. Nicuşor Dan a făcut o "vizită istorică"

Administratorul ELCEN susţine că soluţia corectă pentru Bucureşti e fuziunea cu Termoenergetica. Nicuşor Dan a făcut o "vizită istorică"

Sistemul de energie termică a Capitalei este în colaps, lucru care s-a văzut în această vară, când bucureştenii nu au avut apă caldă, iar soluţia constă în fuziunea dintre ELCEN şi Termoenergetica, în paralel cu investiţii în centrale noi şi în reabilitarea conductelor, susţine Claudiu Creţu, administrator special al Electrocentrale Bucureşti (ELCEN).

El a participat, joi, la videoconferinţa Profit Energy.Forum, cu tema „Energia post-coronavirus”.

"Sistemul de energie termică al Bucureştiului este în al doisprezecelea ceas, repet acest lucru de vreun an, doi. Ca în bancul cu Petrică şi lupul, până în acest an unii nu credeau că suntem în colaps, dar iată că toată vara cetăţenii oraşului Bucureşti s-au plâns de calitatea serviciului, lipsa apei calde şi lipsa parametrilor de apă caldă", a afirmat Creţu.

O vizită istorică

Reprezentantul producătorului de energie s-a arătat optimist pentru viitor, având în vedere interesul primarului general ales, Nicuşor Dan, care a venit în vizită la ELCEN a doua zi după câştigarea alegerilor.

ADVERTISING

"A fost o vizită istorică, a fost pentru prima dată când un primar al Capitalei a venit în vizită la ELCEN. Am avut o discuţie consistentă, de trei ore, pentru a gândi soluţii şi drumuri de urmat pentru încălzirea bucureştenilor şi investiţiile viitoare.

Contextul este unul optimist. Însă aceste investiţii nu pot fi făcute prin magie în două săptămâni sau într-o lună, aşa că această iarnă o vom trece printr-un management de criză, printr-o gestionare a avariilor cât se poate de rapidă, astfel încât să nu fie probleme", a susţinut el.

"Este nevoie de investiţii în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaze"

Creţu a arătat că ELCEN a modernizat instalaţiile de ardere pentru şase cazane şi mai există unul în lucru, care va fi finalizat luna viitoare, pentru a îndeplini restricţiile de mediu.

ADVERTISING

"Aceste cazane sunt din anii '60, '70, '80, dar e nevoie de investiţii în centrale noi, în ciclu combinat, de nouă generaţie, eficiente raportat la consumul de gaze şi la emisii.

Perspectiva pare optimistă având în calcul Fondul de Modernizare, cunoaştem că UE prin directive susţine cogenerarea de înaltă eficienţă. Trebuie să ne rămână mereu în minte o întrebare, cum încălzim oraşul Bucureşti, cu 2-3 milioane de oameni, cu 600.000 de apartamente racordate, cu 9.000 de instituţii, spitale, şcoli, grădiniţe, care depind de acest sistem.

Evident că soluţia este legată de investiţii în centrale pe gaze în cogenerare de înaltă eficienţă şi suntem deschişi la orice investiţii din surse regenerabile care pot eficientiza, care pot veni cu un aport suplimentar în anumite perioade, de exemplu, în anumite perioade de vârf sau apă caldă vara.

Putem încerca proiecte pilot sau proiecte de cercetare, orice propunere de soluţii regenerabile. Dar pentru a asigura în Bucureşti cele 1.000 de gigacalorii necesare încălzirii oraşului este nevoie de investiţii în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaze", a subliniat el.

ADVERTISING

Soluţia corectă

Administratorul ELCEN a precizat că la CET Sud, care asigură aproape jumătate din consumul din Bucureşti, ar fi nevoie de centrale noi de 200-400 de MW, în funcţie de cât va arăta studiul de fezabilitate, iar la CET Grozăveşti e necesar un grup nou de 50 de MW.

"Cel târziu în anul 2021 este nevoie de demararea acestor investiţii, pentru a avea următorii 20 de ani siguranţa sistemului. În paralel este proiectul pe fonduri europene de reabilitare a conductelor, a fost depus în iulie 2020 - mai bine mai târziu decât niciodată, dacă în 2021 putem intra în linie dreaptă, avem în faţă mulţi ani de reabilitare a conductelor în paralel cu noile centrale.

Rădăcina tuturor problemelor în sistemul de termoficare al Bucureştiului stă în această împărţire a producătorului ELCEN, pe de o parte, la Ministerul Economiei, Energiei şi transportatorul şi distribuitorul de energie termică, RADET, actualmente Termoenergetica, în subordinea Primăriei Capitalei. Soluţia corectă este integrarea sistemului", a mai spus Creţu.

Apa caldă și căldura, urgențe pentru iarna care se apropie

ELCEN, între PMB şi Romgaz

Potrivit responsabilului ELCEN, această separare a dus la întârzieri de plăţi, neînţelegeri, nesincronizare a reparaţiilor şi a investiţiilor, acele penalităţi care s-au rostogolit.

"Planul de reorganizare al ELCEN prevede mai multe opţiuni, inclusiv opţiunea Primăriei de a achiziţiona activele ELCEN. Am vorbit cu primarul Nicuşor Dan şi despre planul de reorganizare şi despre viziune. Problema stă în capacitatea Primăriei de a putea susţine financiar această situaţie, întrucât iarăşi cunoaştem că Primăria are o gaură, ca să vorbesc elevat, de câteva miliarde de lei.

Deci provocarea noului primar este să aducă primăria pe zero, de a plăti arieratele şi totodată de a investi în viitor. E nevoie de o analiză serioasă, pe cifre.

În paralel, şi Romgaz face o analiză de preluare a activelor ELCEN. Important este să ieşim din insolvenţă şi să ajungem la o sănătate financiară.

ELCEN o acuză pe Gabriela Firea că minte şi dezinformează despre furnizarea apei calde în Capitală

Cât timp primăria nu este partener într-un asemenea proiect, cum din păcate s-a întâmplat în ultimii doi ani, evident că nu mai eşti credibil şi bancabil, iar problemele se acumulează ca un bulgăre de zăpadă", a concluzionat Claudiu Creţu, administrator special al Electrocentrale Bucureşti.

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇