Raportul dintre cheltuielile bugetare cu salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale și veniturile bugetare ciclice (venituri fiscale + contribuții de asigurări sociale) a fost de 83,87% în primele 4 luni ale anului, în ameliorare față de 88,37% în primele 4 luni din 2024, conform datelor din execuția bugetară.
Asta înseamnă că, din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 8,4 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale, în primele 4 luni ale anului 2025.
Situația este într-o relativă îmbunătățire după înghețarea salariilor în sectorul public și a drepturilor sociale în final de 2024, dar dacă la cheltuielile rigide adăugăm și plățile de dobânzi din primele 4 luni, raportul dintre cheltuielile rigide și veniturile ciclice ajunge la 96%, ceea ce înseamnă o copleșire totală a bugetului.

În primele 3 luni din 2025, acest raport, cu tot cu dobânzi, a fost de 99%.
Acest raport statistic simplu arată gradul de rigiditate al cheltuielilor statului.
Buget încă tensionat, dar cheltuielile au crescut mai lent ca veniturile
Execuția bugetară pe primele 4 luni ale acestui an arată un deficit bugetar de 2,95% din PIB (cu 0,30 puncte procentuale mai mare față de aceeași perioadă a lui 2024). Evoluția a venit pe fondul mutării plății unor restanțe de la finalul anului 2024 în primele luni ale lui 2025, strategie care a făcut posibil un deficit cash de 8,65% din PIB în 2024 (față de unul ESA de 9,3% din PIB).

Dincolo de efectele one-off (efect resimțit doar o dată), datele privind cheltuielile permanente indică per total către tensionarea în continuare a bugetului, în condițiile temperării consumului și reducerii unei singure componente de cheltuieli bugetare, cea cu bunuri și servicii.
Per total, veniturile bugetare totale au însumat în primele 4 luni 199,92 mld. lei, în creștere cu 9,4% față de primele 4 luni din 2024, iar cheltuielile 255,89 mld. lei, în creștere cu 6,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește veniturile fiscale și cele din contribuțiile de asigurări sociale (veniturile ciclice), acestea au fost de 169,49 mld. lei, plus 11,7% față de primele 4 luni din 2024, în timp ce cheltuielile rigide (cheltuielile de personal ale statului și cu asistența socială), fără cele cu dobânzile, s-au situat la aproape 142,2 mld. lei, în creștere cu doar 6%, însă aici se resimte influența faptului că statul a plătit în aprilie 2024 pensiile în avans (urma Paștele), așa încât cheltuielile cu asistența socială au fost cu 5 miliarde lei mai mari decât cele din aprilie 2025.
Cheltuielile cu asistența socială vor fi semnificativ mai mari în acest an ca urmare a anualizării impactului recalculării pensiilor în septembrie 2024 – în martie 2025, creștere an/an a fost de +12,4% pe zona cheltuielii cu asistența socială.
În același timp, trebuie notat că cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut în primele 4 luni din 2025 cu 12,4% an/an.
Cheltuielile rigide mari limitează posibilitățile de a crea valoare adăugată în economie
Conform proiecțiilor bugetare, cheltuielile bugetare cu salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale prognozate de Guvern ar trebui să se păstreze în 2025 la un procent apropiat de 80% din totalul veniturilor fiscale și contribuțiilor de asigurări estimate a fi încasate de buget în acest an.
Menținerea în zona pragului de 80-90% este importantă și se încearcă a se realiza prin plafonarea cheltuielilor de personal și a celor cu pensiile – creșterea cheltuielilor absolute pe cele două mari componente bugetare este însă explicată de faptul că plafonarea s-a făcut în final de an la nivelul lunii decembrie 2024, nu la nivelul lunii decembrie 2023.
Problema este umflarea cheltuielilor cu dobânzile ca efect al rostogolirii bulgărelui datoriei publice.
Citeşte analiza Ianuarie-Aprilie 2025: Din 10 lei intrați la buget ca venituri fiscale și contribuții de asigurări, 8,4 lei s-au dus pe salariile din sectorul public și pensii – Cu plățile dobânzilor la datorie, bugetul e copleșit total pe Curs de Guvernare