Rabla Auto 2026 se redeschide. Când încep înscrierile și cât valorează ecotichetele

Rabla Auto 2026 se redeschide. Când încep înscrierile și cât valorează ecotichetele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Românii care nu au reușit să se înscrie până acum în Programul Rabla Auto 2026 vor avea o nouă șansă să obțină un ecotichet. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) deschide o nouă sesiune marți, 25 august, la ora 10:00.

Înscrierile vor putea fi făcute până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până când se termină banii disponibili, dacă acest lucru se întâmplă mai devreme.

Potrivit informațiilor transmise de AFM, pentru această sesiune vor fi folosite sumele rezervate anterior, dar care au redevenit disponibile după ce unii dintre solicitanți nu au parcurs toate etapele prevăzute de program.

ADVERTISING

Cât valorează ecotichetele

Suma acordată prin Rabla diferă în funcție de tipul vehiculului cumpărat:

  • 18.500 de lei pentru o mașină nouă 100% electrică sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 de lei pentru o mașină nouă plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
  • 12.000 de lei pentru o mașină nouă hibrid;
  • 10.000 de lei pentru o mașină nouă cu motor termic, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Înscrierea se face online, în aplicația AFM. După finalizarea cererii, solicitantul primește automat un număr de înregistrare, iar suma corespunzătoare ecotichetului este rezervată, în limita bugetului disponibil.

ADVERTISING

Ce trebuie făcut după înscriere

Din momentul înregistrării, solicitantul are la dispoziție 10 zile pentru a completa în aplicație seria de șasiu a mașinii vechi, a încărca documentele cerute și a alege un producător validat în program.

Noua sesiune se adresează celor care nu au reușit să obțină un ecotichet în etapa anterioară.

La începutul lunii august, AFM a publicat lista cu 9.743 de dosare aprobate în Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google