Polonia atacă în justiție decizia UE de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035

Polonia atacă în justiție decizia UE de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polonia va face apel la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) împotriva interdicţiei UE de vânzare a vehiculelor noi cu motoare pe combustie din 2035, în următoarele zile, a anunţat luni ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa.

Planurile de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 provenite de la noile camionete şi maşini până în 2035 fac parte dintr-un pachet mai amplu de combatere a schimbărilor climatice – aşa-numitul pachet „Pregătiţi pentru 55” (Fit for 55), care, la rândul său, face parte din Pactul Verde European (European Green Deal).

ADVERTISING

UE vrea să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, faţă de nivelul din 1990, şi să atingă neutralitatea climatică până în 2050, transmite Reuters.

Polonia a fost singura ţară care s-a opus în mod consecvent propunerii şi a votat contra reglementării, deoarece nu ar exista o analiză adecvată a pieţei şi a consecinţelor sociale ale interdicţiei.

"Nu suntem de acord cu această reglementare şi cu alte documente din pachetul de combatere a schimbărilor climatice (Fit for 55) şi le vom contesta la Curtea Europeană de Justiţie, în următoarele zile. Sperăm că ni se vor alătura şi alte ţări", a declarat Moskwa, la postul de radio Zet.

ADVERTISING

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, în martie, un text legislativ care va pune capăt vânzării de autoturisme noi echipate cu motoare cu ardere internă din 2035, după ce Germania a obţinut o scutire pentru maşinile care utilizează combustibili sintetici.

Italia, România şi Bulgaria s-au abţinut cu prilejul votului din rândul miniştrilor europeni ai Energiei reuniţi la Bruxelles, iar Polonia s-a opus.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇