Un sondaj realizat zilele acestea relevă că doar un sfert dintre germani susțin interzicerea automobilelor cu motoare clasice. Automobilele germane încep să miroasă din nou a motorină și benzină.
Rezultatele studiului YouGov atestă înainte de toate polarizarea politică din sânul societății germane. În vreme ce simpatizanții Verzilor și ai Stângii Radicale salută planul de interzicere a motoarelor cu ardere, acesta este dezaprobat în special de alegătorii Alternativei pentru Germania.
Potrivit sondajului, 44 la sută dintre germani vor ca Guvernul să se opună interdicției, iar 19% cer cel puțin o amânare a acesteia. Doar 24% dintre respondenți anticipează că eliminarea mașinilor cu motoare pe motorină și pe benzină de pe șosele chiar va intra în vigoare începând cu 2035.
Există însă inclusiv voci politice mai de stânga, cum ar fi premierul social-democrat din landul Saxonia Inferioară, Olaf Lies, care pledează pentru o reevaluare a deciziei europene din 2022 vizând mașinile cu motoare clasice.
Obiectivul de a autoriza exclusiv mașini electrice începând cu 2035 este ”din păcate nerealist”, se arată într-un document al șefului Guvernului, consultat de publicația Politico.
Mașinile cu motoare cu ardere internă – în special hibridele plug-in și vehiculele cu așa-numitul range extender – ar trebui să poată fi înmatriculate și după 2035, se mai arată în document. De precizat că, în calitate de șef al guvernului din Saxonia Inferioară, Lies este și membru al consiliului de supraveghere al grupului Volkswagen.
Cerere sub aşteptări
Printre motivele principale ale reticenței germane față de mașinile electrice se numără numărul insuficient de stații de încărcare, valoarea mai scăzută la revânzare a automobilelor electrice, prețul mare de achiziție și autonomia scăzută a bateriei.
Guvernul federal admite, într-un răspuns la o interpelare parlamentară, că aproape 45% dintre municipalitățile din Germania nu dispun de infrastructură de încărcare accesibilă publicului pentru vehicule electrice.
În pofida recentelor creșteri, cifrele de vânzări pentru mașinile electrice se mențin încă sub așteptări în Germania și Europa, afectând puternic activitatea producătorilor și furnizorilor. În unele uzine producția a fost restrânsă, iar mii de oameni au rămas fără loc de muncă.
O majoritate semnificativă a respondenților, 60%, consideră, de asemenea, că, pe termen lung, măsurile de protecție a climei vor face viața în Germania mai scumpă.
Porsche redescoperă rețetele clasice
Producătorul Porsche a anunțat în aceste zile că va frâna electrificarea, revenind în forță la investiții în motoare clasice și hibride. Aceasta înseamnă și costuri mari de restructurare și o ajustare radicală a strategiei pentru a răspunde realității pieței.
Porsche și-a redus din nou prognoza de profit pentru anul în curs, din cauza ”unor costuri suplimentare masive”. În 2025, compania trebuie să suporte povara unor cheltuieli speciale de circa 1,8 miliarde de euro, ceea ce ridică totalul costurilor de transformare la 3,1 miliarde de euro.
Compania, parte a grupului Volkswagen, a decis să păstreze în producție mai mult timp decât se preconiza modelele cu motoare cu ardere internă. Aceasta înseamnă că inginerii vor dezvolta mai departe modelele Panamera și Cayenne cu propulsie convențională.
Schimbări de strategie
Chiar și pentru noul SUV de mari dimensiuni, inițial gândit ca model electric pentru piața americană, compania a ales o altă strategie. Acesta va fi lansat doar ca versiune pe benzină și plug-in hybrid, nu ca model full-electric. Alte proiecte de automobile electrice vor fi de asemenea amânate, întrucât creșterea cererii pentru electromobilitate este mai lentă decât se anticipase.
Directorul executiv Oliver Blume a subliniat că industria auto trece prin ”masive transformări” și că Porsche se reorientează fundamental pentru a răspunde noilor realități de piață și preferințelor clienților. Strategia actuală urmărește o ofertă diversificată de sisteme de propulsie, combinând motoare termice, hibride și electrice.
Totuși, aceste decizii marchează un pas înapoi față de ambițiile anterioare. În cadrul grupului VW, Porsche fusese brandul cu cele mai ambițioase obiective de electrificare. În plus, compania a renunțat și la proiectul unei producții proprii de baterii.