Ceea ce s-a întâmplat în Slovacia nu e doar despre Slovacia. Nu este doar despre discursul urii promovat de partidele extremiste, populiste, suveraniste și efectele incontrolabile ale acestui discurs, adică ceea ce invocau chiar demnitarii slovaci după tentativa de asasinat asupra premierului Fico. Nu este doar despre polarizarea politică a societăților în acest an politic complicat.
Ceea ce s-a întâmplat în Slovacia este un simptom al stării maladive a mai tuturor societăților în Europa și nu numai. Deriva morală și nevroza colectivă extinsă este, dacă vreți, noua pandemie, cu mult mai rea decât cea prin care am trecut din cauza Covid.
Nu facem excepție, crima din Crângași face parte din același fenomen. Pentru mai nimic, pentru o altercație pornită, înțelegem, pe o rețea socială, de la refuzul unei cereri de prietenie, nu pentru vreo reglare de conturi între interlopi, un om a fost ucis cu bâtele în mijlocul străzii.
Și nu a fost vorba, în mod evident, despre efectele nedorite ale unei încăierări terminate prost. Când lovești cu bâta direct în cap, repetat, din toate puterile, un om întins pe jos și neînarmat, nu mai e vorba despre lovituri cauzatoare de moarte. Este omor, comis cu cea mai clară intenție.
Autorii - un minor (peste 14 ani, deci cu discernământ și răspundere penală) și un tânăr de 20 de ani. De unde atâta ură, atâta bestialitate la doi tineri împotriva unui om care nu le făcuse, de fapt, nimic?
Cum am ajuns aici?
Putem să analizăm România. Probabil că o cauză este pandemia care a frânt niște mecanisme psihologice normale prin panică, frustrare, nesiguranță, izolare. Teoriile conspirației care au prins aripi atunci au accentuat psihoza colectivă.
Criza pandemică a fost urmată de război și criza economică, cu spaimele și victimele lor.
Importanța rețelelor sociale a crescut constant, inclusiv din cauza izolării fizice din pandemie, și s-au transformat în autentice mlaștini emoționale și de limbaj, unde fiecare se simte îndreptățit să înjure, să acuze, să insulte, să calomnieze pe oricine.
Orice interacțiune cu Facebook amorsează violența cel puțin verbală și nu ar fi o întâmplare dacă, într-adevăr, scandalul care a dus la crima din Crângași să fi început așa.
Școlile au devenit și ele hub-uri de violență de toate felurile. Incidentele de acest tip au fost multe. Lecția pe care o învață copiii de mici este că au de ales între a fi victime sau în tabăra agresorilor. Învață de mici că supraviețuirea presupune urlatul cu haita. Cine nu o face riscă să devină pradă. Și duc aceste lecții după ei în afara școlii.
În același timp, rolul educativ în sens larg al școlii e prăbușit. Un sistem vetust și gândit doar în interesul și pentru confortul adulților nu le dă ancore și repere, ci le creează repulsie.
Familiile sunt din ce în ce mai mult disfuncționale. Munca în străinătate a lăsat orfani de facto foarte mulți copii, care își cară frustrările și, adesea, depresia ca pe o umbră pe care o proiectează, uneori violent, asupra altora.
Ascultați cum se vorbește pe stradă, cum se manifestă lumea, mai ales în trafic, dar nu numai, câtă solidaritate mai este, de partea cui se plasează în general societatea. De partea victimei sau a agresorului?
Această derivă este foarte ușor de captat de aventurieri politici, care, la fel ca Șoșoacă sau AUR la noi, încurajează, valorizează violența ca soluție pentru toate frustrările și nefericirile. Apoi violența generează violență de toate felurile, care se extinde endemic. Modelul Slovacia.
Dar succesul acestor personaje nu este decât un simptom al cauzelor profunde fără de care și ei ar fi doar nişte exotici anonimi. Explicația succesului este în starea societății. Cauzele cele care ar trebui să ne cutremure.