Armata taiwaneză a detectat 45 de avioane chineze în jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămână înainte de preluarea mandatului de către noul preşedinte, Lai Ching-te (foto).
Acesta este cel mai mare număr de avioane chineze detectate în jurul Taiwanului, pe care Beijingul îl revendică drept parte a Chinei, în orice perioadă de 24 de ore din acest an.
Dintre aceste 45 de avioane, "26 au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan", a precizat ministerul într-un comunicat, referindu-se la linia care taie în două strâmtoarea de 180 km lăţime dintre insulă şi China continentală.
Şase nave chinezeşti au fost de asemenea detectate în jurul Taiwanului în cele 24 de ore care au precedat ora 06:00 (22:00 GMT).
Ministerul a adăugat că a "monitorizat situaţia şi a reacţionat în consecinţă".
Marţi seară, ministerul a declarat că 23 de avioane chineze, inclusiv avioane de luptă şi drone, au fost detectate în jurul Taiwanului pe o perioadă de două ore.
Beijingul îl consideră pe preşedintele ales al Taiwanului, Lai Ching-te, care urmează să fie învestit la 20 mai, drept un "separatist periculos". Tensiunile dintre Beijing şi Taiwan au crescut de când acesta a câştigat alegerile din ianuarie.
China a declarat că nu va renunţa la utilizarea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său.
În ultimii ani, aceasta şi-a intensificat presiunea militară asupra insulei, trimiţând aproape zilnic avioane şi nave de război, ceea ce, potrivit experţilor, reprezintă "tactici de zonă gri", adică acţiuni de intimidare care nu se ridică la acte de război.
Lai, la fel ca preşedintele demisionar Tsai Ing-wen, respinge pretenţiile Beijingului asupra Taďwan.