Iohannis: Pentru România, pandemia de COVID-19 reprezintă cea mai dramatică perioadă de după 1989

Iohannis: Pentru România, pandemia de COVID-19 reprezintă cea mai dramatică perioadă de după 1989
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că pandemia de COVID-19 reprezintă pentru România „cea mai dramatică perioadă de după 1989”.

Potrivit acestuia, ţara noastră va continua să se adapteze pentru implementarea măsurilor necesare de creştere a capacităţii de gestionare a acestei crize atât pe plan medical, cât şi din perspectiva sistemului educaţional, a asigurării serviciilor publice şi în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei economice.

"Pentru România, pandemia de COVID-19 reprezintă cea mai dramatică perioadă de după 1989. Pe fondul unei incertitudini globale, mai ales la nivel economic, ţara noastră a trebuit să se adapteze într-un timp foarte scurt şi va continua să o facă, pentru a implementa toate măsurile necesare de creştere a capacităţii de gestionare a acestei crize atât pe plan medical, cât şi din perspectiva sistemului educaţional, a asigurării serviciilor publice şi mai ales în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei economice", spune Iohannis în mesajul prezentat, joi, de consilierul de stat Constantin Ionescu în cadrul deschiderii Bucharest Forum 2020.

ADVERTISING

Şeful statului aminteşte că, în acest context dificil, România a reuşit să obţină de curând statutul de piaţă de capital emergentă.

"Măsurile economice cuprinse în Planul de relansare vor pune bazele noului model de dezvoltare, unul al investiţiilor, al responsabilităţii şi al sustenabilităţii. Pe lângă accelerarea proiectelor de infrastructură de transport şi energie, acest nou model urmăreşte dezvoltarea economică prin digitalizare, inovare, dezvoltare şi aplicare de noi tehnologii în agricultură, energie şi industrie", afirmă Iohannis.

ADVERTISING

Măsurile economice trebuie adaptate

Preşedintele Iohannis punctează că măsurile economice necesare depăşirii efectelor crizei sanitare trebuie adaptate.

"În viitorul apropiat sunt necesare eforturi consistente pentru continuarea procesului de consolidare a capacităţii ţării noastre de a se raporta eficient, proactiv şi adecvat la impredictibilitatea evoluţiilor din mediul de securitate global, astfel încât să putem gestiona, cu eficacitate şi consecvent, orice riscuri şi ameninţări conexe acestora.

ADVERTISING

Un stat puternic este un stat care asigură un cadru optim de dezvoltare a democraţiei participative, în care sunt garantate drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi este încurajată participarea cetăţenilor, inclusiv la soluţionarea unor probleme care ţin de securitatea naţională", spune şeful statului.

Iohannis arată că, potrivit Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024, eforturile de îmbunătăţire a rezilienţei societale şi a infrastructurii critice trebuie să fie calibrate pentru a răspunde noilor tipuri de ameninţări, survenite inclusiv pe fondul evoluţiilor tehnologice, iar drept urmare, un rol central fiind acordat colaborării pe multiple planuri: public-privat, cetăţean-comunitate şi civil-militar.

El spune că garantarea unui mediu economic performant, dinamic şi competitiv, în plan investiţional şi antreprenorial, precum şi a stabilităţii şi sustenabilităţii finanţelor publice reprezintă un alt obiectiv prioritar, la fel cum stimularea creşterii inteligente, sustenabile şi incluzive la nivelul României este obligatorie pentru asigurarea prosperităţii cetăţenilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇