România are azi prima zi de la începutul pandemiei cu peste 3.000 de cazuri noi de COVID. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 3.130 de noi îmbolnăviri, după procesarea a 30.191 de teste.
Numărul deceselor este mai scăzut decât în ultimele zile. De ieri până azi au fost raportate 44 de morți ale unor pacienți cu COVID.
Și la ATI, după zile consecutive în care erau înregistrate recorduri, astăzi cifra e ușor mai mică decât ieri, însă se păstrează peste 600.
În spitalele COVID erau internate joi dimineață 8.491 de persoane, din care 607 la ATI, în stare gravă.
Al doilea cel mai mare număr de teste făcute în 24 de ore
Cifra de azi în ce privește testele este a doua cea mai mare de la începutul pandemiei. Pe 25 iulie au fost anunțate 34.127 de teste. Acum, din cele 30.191 de teste procesate în ultimele 24 de ore, 18.626 au fost făcute în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.565 la cerere.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.598.262 de teste.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 584 de persoane au fost reconfirmate.
Tot mai mulți români în izolare sau carantină
În ce privește situația românilor plasați în izolare (dacă sunt confirmați cu COVID) sau carantină (dacă sunt suspecți de COVID), cifra lor depășește 41.000. Iată datele exacte:
- 13.325 de persoane în izolare la domiciliu
- 7.989 de persoane în izolare instituționalizată
- 25.603 persoane în carantină la domiciliu
- 9 persoane în carantină instituționalizată
Decesele cauzate de COVID: Aproape două treimi aveau peste 70 de ani
În ultimele 24 de ore au fost raportate 44 de noi decese, ceea ce urcă bilanțul total la 5.247 de morți.
Este vorba de 28 de bărbați și 16 de femei, care erau internați în spitale din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și București.
Toți cei 44 sufereau și de alte afecțiuni, dar se consideră că infecția cu COVID-19 le-a agravat starea și a grăbit deznodământul tragic.
Iată cum arată situația în ceea ce privește vârsta celor decedați:
- 1 deces la categoria 40-49 de ani
- 2 decese la categoria 50-59 de ani
- 10 decese la categoria 60-69 de ani
- 19 decese la categoria 70-79 de ani
- 12 decese peste 80 de ani
Situația COVID în țară: Recorduri în Cluj, Timiș și Iași
Bucureștiul rămâne pe prima poziție, cu peste 500 de cazuri. Recordul pentru Capitală a fost înregistrat pe 5 octombrie – 562 de cazuri.
Alte 6 județe au peste 100 de cazuri, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Este record absolut de cazuri noi zilnice în Timiș, Iași sau Cluj.
Iată care sunt județele care au peste 50 de cazuri noi:
- București – 549 cazuri noi
- Iași – 193 cazuri noi
- Bacău – 150 de cazuri noi
- Timiș – 142 de cazuri noi
- Dâmbovița - 128 de cazuri noi
- Cluj – 117 de cazuri noi
- Prahova – 101 de cazuri noi
- Vâlcea - 95 de cazuri noi
- Dolj – 90 de cazuri noi
- Constanța – 85 de cazuri noi
- Maramureș – 85 de cazuri noi
- Brașov – 80 de cazuri noi
- Neamț – 75 de cazuri noi
- Alba – 71 de cazuri noi
- Ilfov - 71 de cazuri noi
- Sibiu – 70 de cazuri noi
- Suceava – 70 de cazuri noi
- Arad – 68 de cazuri noi
- Teleorman – 67 de cazuri noi
- Mureș – 66 de cazuri noi
- Bihor – 65 de cazuri noi
- Vaslui - 57 de cazuri noi
- Olt - 56 de cazuri noi
- Hunedoara – 54 de cazuri noi
Epidemia a progresat rapid și mai avem doar 3 județe care au sub 1.000 de cazuri de COVID-19: Călărași (943), Satu-Mare (849), Sălaj (957).
Cifrele epidemiei în România și diaspora. Noi cazuri în Austria și Cipru
Bilanțul total al pandemiei în România a ajuns la 145.700 îmbolnăviri. Din totalul de cazuri, 131.112 pacienți au fost declarați vindecați.
În diaspora, bilanțul a crescut cu 3 cazuri față de ieri și a ajuns la 6.770.
Este vorba de un nou caz în Austria și două în Cipru.
Iată cum arată situația în diaspora:
- 2.999 de cazuri în Germania
- 1.917 de cazuri în Italia
- 1.253 de cazuri în Spania
- 159 de cazuri în Marea Britanie
- 124 cazuri în Franța
- 121 cazuri în Austria
- 93 în Grecia
- 28 de cazuri în Olanda
- 21 în Belgia
- 9 în Cipru
- 7 în Emiratele Arabe Unite
- 6 în Japonia
- 4 în SUA
- 3 în Turcia
- Câte 2 în Namibia, Indonezia, Elveția, Islanda, India, Ucraina, Belarus
- Câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Congo, Ungaria și Qatar
Până acum peste hotare au murit 126 de români, în timp ce 797 au fost declarați vindecați.