WSJ: Serviciile de informații americane consideră că Putin, cel mai probabil, nu a ordonat uciderea lui Navalnîi

WSJ: Serviciile de informații americane consideră că Putin, cel mai probabil, nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie.

Informația este publicată, sâmbătă, de Wall Street Journal, informează Reuters.

Navalnîi, în vârstă de 47 de ani când a murit, era cel mai vehement critic intern al lui Putin. Aliaţii săi, catalogaţi drept extremişti de către autorităţi, l-au acuzat pe Putin că a ordonat uciderea acestuia şi au declarat că vor furniza dovezi pentru a-şi susţine acuzaţia.

ADVERTISING

Kremlinul a negat orice implicare a statului. Luna trecută, Putin a calificat drept "tristă" moartea lui Navalnâi şi a declarat că era pregătit să îl predea Occidentului pe politicianul încarcerat, într-un schimb de prizonieri, cu condiţia ca opozantul să nu se mai întoarcă niciodată în Rusia. Aliaţii lui Navalnîi au declarat că astfel de discuţii au fost în curs de desfăşurare.

ADVERTISING

Wall Street Journal, citând persoane anonime familiare cu această chestiune, a scris sâmbătă că agenţiile de informaţii americane au ajuns la concluzia că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnîi în februarie.

Totuşi, publicaţia menţionează că Washingtonul nu l-a absolvit pe liderul rus de responsabilitatea generală pentru moartea lui Navalnîi, având în vedere că politicianul de opoziţie a fost ţinta autorităţilor ruse timp de ani de zile, a fost încarcerat pentru acuzaţii despre care Occidentul a spus că au fost motivate politic şi a fost otrăvit în 2020 cu un agent neurotoxic.

ADVERTISING

Kremlinul neagă implicarea statului în otrăvirea din 2020.

Reuters nu a putut verifica în mod independent informaţiile conţinute în articolul Wall Street Journal. Ziarul a citat surse care au declarat că această constatare a fost "acceptată pe scară largă în cadrul comunităţii de informaţii şi împărtăşită de mai multe agenţii, inclusiv Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), Biroul Directorului de Informaţii Naţionale şi unitatea de informaţii a Departamentului de Stat".

Evaluarea americană s-a bazat pe o serie de informaţii, inclusiv unele clasificate, şi pe o analiză a faptelor publice, inclusiv momentul morţii lui Navalnîi şi modul în care aceasta a umbrit realegerea lui Putin în martie, a precizat ziarul citând unele dintre sursele sale.

Un consilier al lui Navalnîi, citat de ziar, Leonid Volkov, a calificat constatările SUA drept naive şi ridicole.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇