Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni seara la Galeria de cristal a Palatului Cibeles din Madrid, informează AFP.
Djokovic a reuşit un sezon 2023 spectaculos, în cursul căruia a ajuns la 24 de titluri de Mare Şlem, după victoriile de la Australian Open, Roland Garros şi US Open.
El a cucerit pentru a cincea oară în cariera sa Premiul Laureus rezervat celui mai bun sportiv al planetei, pe care l-a mai primit în 2012, 2015, 2016 şi 2019.
La feminin, premiul rezervat celei mai bune sportive a revenit jucătoarei spaniole de fotbal Aitana Bonmati, câştigătoarea Balonului de Aur în 2023.
Bonmati a fost recompensată cu această distincţie după un sezon istoric, în care a cucerit toate trofeele colective şi individuale, cu FC Barcelona şi selecţionata Spaniei.
Fotbalistul englez Jude Bellingham, jucătorul echipei Real Madrid şi câştigătorul trofeului Golden Boy, a primit la rândul său premiul rezervat revelaţiei mondiale a anului, după debutul excepţional în tricoul clubului madrilen, la doar 20 de ani.
Selecţionata feminină de fotbal a Spaniei, care a cucerit două trofee majore într-un interval de doar şase luni, Cupa Mondială şi Liga Naţiunilor, a fost desemnată echipa anului.
Gimnasta americană Simone Biles a primit la rândul ei premiul Laureus rezervat "revenirii anului", în timp ce tenismanul spaniol Rafael Nadal a fost recompensat pentru fundaţia sa şi pentru proiectele educaţionale derulate în India şi Spania.