Câți kilometri de autostradă s-au construit anul trecut în România

Câți kilometri de autostradă s-au construit anul trecut în România

Lungimea autostrăzilor din România a crescut cu 48 de kilometri, la sfârşitul anului 2023, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Lungimea reţelei de drumuri publice totaliza 86.388 kilometri, din care:

  • 17.677 kilometri (20,4%) drumuri naţionale,
  • 35.046 kilometri (40,6%) drumuri judeţene,
  • 33.665 kilometri (39,0%) drumuri comunale.

Din lungimea drumurilor naţionale:

  • 6.189 km (35,0%) erau drumuri internaţionale,
  • 997 km (5,6%) autostrăzi,
  • 70 km (0,4%) drumuri expres.
ADVERTISING

Din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie:

  • 2.161 km (12,2%) erau drumuri cu 4 benzi,
  • 311 km (1,8%) drumuri cu 3 benzi,
  • 37 km (0,2%) drumuri cu 6 benzi.

Lungimea drumurilor judeţene cuprindea în proporţie de 51,5% drumuri modernizate şi 35,1% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

La 31 decembrie 2023, lungimea liniilor de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însuma 10.611 km, din care 10.515 km (99,1%) linii cu ecartament normal, 91 km (0,9%) linii cu ecartament larg şi 5 km linii cu ecartament îngust.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇