Brașov: O fată de 15 ani a căzut de la etajul 8

Brașov: O fată de 15 ani a căzut de la etajul 8
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O fată de 15 ani a căzut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la etajul 8 al unui bloc din Brașov și a murit. Polițiștii spun că adolescenta s-ar fi aruncat.

Poliția Brașov a fost sesizată duminică, la ora 2:00, printr-un apel de urgență, că o persoană este în stare de inconștiență, în fața unui imobil din municipiul Brașov.

„La fața locului s-au deplasat echipe de intervenție, care au efectuat cercetări, în urma cărora s-a stabilit că, de la etajul cu nr. 8 al unui bloc, situat în municipiul Brașov, o persoană, de gen feminin, în vârstă de 15 ani, s-ar fi precipitat”, transmite, duminică, Poliția Brașov.

ADVERTISING

Din cauza leziunilor produse, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au declarat decesul tinerei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru lămurirea tuturor aspectelelor și circumstanțelor care au dus la producerea acestui incident.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇