Transpirația poate proteja împotriva bolii Lyme. Aceasta va sta la baza unui nou medicament, primul după zeci de ani

Transpirația poate proteja împotriva bolii Lyme. Aceasta va sta la baza unui nou medicament, primul după zeci de ani

Boala Lyme, o infecție bacteriană transmisă de căpușe, afectează în fiecare an aproape o jumătate de milion de persoane numai în SUA. În cele mai multe cazuri, antibioticele elimină eficient infecția, dar, în cazul unora dintre pacienți, simptomele persistă luni sau ani.

Cercetătorii de la MIT și de la Universitatea din Helsinki au descoperit acum că transpirația umană conține în mod normal o proteină care poate proteja împotriva bolii Lyme. Numai că studiile au arătat că aproximativ o treime dintre oameni au o variantă mutantă a acestei proteine, care nu oferă o protecție la fel de bună.

ADVERTISING

Nu se știe exact cum anume inhibă proteina SCGB1D2 dezvoltarea bacteriei Borrelia burgdorferi, care cauzează boala Lyme, dar cercetătorii speră să valorifice capacitățile protectoare ale proteinei pentru a crea creme de piele care ar putea ajuta la prevenirea bolii sau pentru a trata infecțiile care nu răspund la antibiotice, scrie New York Post.

”Această proteină poate oferi o anumită protecție împotriva bolii Lyme și credem că există implicații reale pentru o metodă preventivă și, eventual, terapeutică bazată pe această proteină”, a declarat Michal Caspi Tal, cercetător științific principal în cadrul departamentului de inginerie biologică al MIT și unul dintre autorii principali ai noului studiu publicat Nature Communications.

ADVERTISING

SCGB1D2, proteina în care-și pun speranța oamenii de știință, face parte din familia secretoglobine, proteine care se găsesc în țesuturile care căptușesc plămânii și alte organe, unde joacă un rol în răspunsurile imune la infecții.

Proteina este produsă în principal de celulele din glandele sudoripare.

În timp ce antibioticele funcționează pentru 90% dintre oameni, în cei 40 de ani de când se știe despre boala Lyme, nu au fost identificate tratamente noi.

Potrivit autorilor prezentului studiu, 10% dintre oameni nu se recuperează după ce au luat antibiotice și, în prezent, nu există niciun tratament pentru aceștia.

ADVERTISING

Majoritatea pacienților primesc doxiciclină, un antibiotic care, de obicei, elimină infecția. În cazul unora, însă, simptome precum oboseala, probleme de memorie, tulburări de somn și dureri de corp pot persista luni sau ani de zile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇