Creatorii ''Game of Thrones'' revin cu un nou serial pe Netflix (Trailer)

Creatorii ''Game of Thrones'' revin cu un nou serial pe Netflix (Trailer)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Creatorii ”Game of Thrones”, David Benioff şi D.B. Weiss, revin cu un nou proiect ambiţios de televiziune, serialul SF ”3 Body Problem”.

Cei doi şi-au unit forţele cu scenaristul şi producătorul serialului ”True Blood”, Alexander Woo, pentru a ecraniza pentru Netflix romanul bestseller al scriitorului chinez Liu Cixin, ”The Three-Body Problem”, primul volum al unei trilogii, informează Reuters.

”Este probabil chiar mai ambiţios decât ‘Game of Thrones”’, a spus John Bradley, actorul care l-a interpretat pe Samwell Tarly în serialul HBO şi care îl joacă pe omul de ştiinţă şi antreprenorul Jack Rooney în noul serial.

”Călătorim înapoi în timp, suntem în prezent, suntem într-un joc video de realitate virtuală, iar asta înseamnă că putem arăta orice. Suntem limitaţi doar de propria imaginaţie, iar o astfel de viziune este un dar”, a declarat el, cu prilejul premierei de la Londra a serialului, care a avut loc miercuri.

3 Body Problem | Final Trailer | Netflix

Acţiunea ”3 Body Problem” începe în Beijingul anului 1966 în timpul Revoluţiei Culturale şi poartă privitorii prin timp şi diferite locuri de pe glob – şi nu numai. Plasată parţial într-un joc video virtual, acţiunea serialului urmăreşte acţiunile unui student în astrofizică din China, care au consecinţe asupra întregului univers.

ADVERTISING

În Marea Britanie a zilelor noastre, un grup de fizicieni denumit ''The Oxford Five'' încearcă să înţeleagă de ce experimentele ştiinţifice din întreaga lume eşuează. Aceştia primesc ajutor din partea unui detectiv neconformist, Da Shi, interpretat de Benedict Wong, care face parte dintr-o agenţie de spionaj secretă.

Din distribuţia serialului alcătuit din opt episoade mai fac parte Eiza Gonzalez, Jovan Adepo, Jess Hong şi Jonathan Pryce, iar Brad Pitt, Rosamund Pike şi Rian Johnson se numără printre producătorii executivi.

ADVERTISING

''E o poveste care include ştiinţă şi ficţiune, dar nu e vorba despre cine ştie ce extratereştri, de pe cine ştie ce planetă care debarcă îmbrăcaţi în costume. Este vorba în primul rând despre o ameninţare reală, pe care umanitatea o înfruntă şi despre felul în care facem cu toţii faţă acestei provocări'', a spus Pryce.

În ceea ce priveşte ecranizarea celorlalte două cărţi din trilogie, Liam Cunningham, un alt actor care a luat parte la proiectul ''Game of Thrones'' şi care interpretează personajul Thomas Wade în noul serial, a spus că realizatorii nu-şi dezvăluie toate planurile.

ADVERTISING

''Am auzit câteva zvonuri'', a declarat el.

''Îmi plac surprizele, mi-a plăcut asta şi la 'Game of Thrones'. Nici măcar nu ştii când urmează să mori până ce nu primeşti scenariul. E puţin imprevizibil şi menţine interesul ridicat'', a adăugat Cunningham.

Serialul ''3 Body Problem'' este difuzat pe Netflix începând cu 21 martie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇