Nu e o metodă nouă în politica de la București ca atunci când vrei să scapi convenabil de cineva să îi asiguri o funcție care să i se pară o răsplată suficient de mare încât să nu-ți mai pună bețe-n roate și să nu șoptească despre tine lucruri care te-ar putea compromite.
În interbelic, se spunea despre ofițerii recalcitranți că sunt promovați prin trimiterea în Basarabia. Astăzi, PSD și-a adjudecat proprietatea intelectuală asupra îndepărtării celor incomozi la Bruxelles, pe un fotoliu de parlamentar european.
Urgența pe care o resimte partidul în strategia de a îndepărta pe unul sau pe altul dintre incomozi, menținându-l în același timp în cercul îngust al dependenței de răsplata centrului, se traduce printr-un loc mai sus pe lista pentru alegerile europene. Adică pe un loc eligibil. Mai sunt și locurile de onoare, care nu garantează indemnizația de la Bruxelles, dar arată lumii că ești totuși în cercul camarilic al puterii din partid.
Acest sistem de recompense care să te țină suficient de aproape de partid, încât să știi de cine depinzi, dar suficient de departe, încât să nu devii periculos sau compromițător, arată ceea ce profesorul de științe politice Andrei Țăranu numea, într-un interviu recent acordat spotmedia, cartelizarea partidelor politice.
Cartelizându-se, profesionalizând acest mecanism de pedeapsă/recompensă/interdependență, partidele de acest tip au evacuat cetățenii din reprezentarea politică. În acest caz, cetățenii sunt reduși la statutul de electorat o dată la patru ani. După ce-și dau votul și votul intră în colimatorul partinic, cetățenii nu mai au corp politic, sunt goliți de reprezentare și privați de pârghiile de supraveghere a modului în care voturile lor sunt respectate și utilizate.
Dar nu doar cetățenii sunt evacuați din noua paradigmă a partidelor-cartel, ci și membrii de partid care nu fac parte din camarilă sau din cercurile cu pârghii spre camarilă. Se fac afaceri, se mută funcții, se decide cine urcă sus pe listă și cine e ținut la respect doar în camerele unde nu au acces decât cei din camarilă. Baza partidului politic e la fel de izolată ca și cetățenii. Exact în acest fel partidul politic, care este actor fundamental al democrației, a fost delegitimat și s-a ajuns la formele compromise de democrație.
Marcel Ciolacu a intuit foarte bine că reducerea la nesemnificativ a Gabrielei Firea nu înseamnă ostracizarea ei completă, pentru că atât potențialul dramatic al acesteia, cât și istoricul pe care îl știe despre partid ar putea să-i facă probleme, ci minimalizarea prin promovare.
Astfel, Bruxelles-ul e folosit pe post de exil controlat.
Costurile, atât cele economice, de prestigiu, cât și cele de calitate a democrației, le plătește România. Nu e vorba doar despre sinecurizarea fotoliilor de europarlamentar și nici despre o retragere onorabilă, care, e drept, sunt văzute și în alte părți, ci despre utilizarea în masă a locurilor de europarlamentar în acest sistem de dependențe și recompense de cartel.
Or, tocmai în momentul istoric în care fiecare stat își proiectează strategii care să-i dea o poziție geopolitică mai puternică, așa cum e cazul Franței, Poloniei, statelor baltice, România va trimite în Parlamentul European politicienii de care partidele cartel ar vrea să scape la București, dar totuși să tragă reciproc foloase unii de la ceilalți.
Și pentru că am menționat Polonia, Varșovia nu a privit funcțiile europene nici măcar în registrul mai moale al sinecurilor, Donald Tusk întorcându-se în politica internă cu un mandat puternic.
Această afacere de partid deservește în mod direct Uniunii Europene și rolului pe care ea vrea să îl aibă și îi pune în situație ingrată pe europarlamentarii tehnici, care sunt la Bruxelles pentru că știu să facă treabă, cum este Siegfried Mureșan, de pildă, nevoit să stea pe listă probabil sub Gabriela Firea, dacă nu și sub Maria Grapini.
Dar nu e singura consecință. Arătând cu degetul spre AUR și Șoșoacă, suficient de grotești încât să fie recognoscibili, partidele-cartel promovează, de fapt, facțiunile populiste și iliberale din sânul lor, mult mai periculoase, în termeni de costuri democratice, decât așa-zișii extremiști din AUR, ușor de izolat igienic.