Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câştigat turneul desfăşurat în Insula Kish (Iran), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, după ce l-a învins pe sârbul Branko Djuric, cu 7-5, 6-4, luni, în finală.
Jianu (22 ani, 340 ATP), principalul favorit al turneului, a obţinut victoria după două ore şi 30 de minute, în faţa unui adversar de 19 ani, aflat pe locul 920 în lume.
Românul a învins doi iranieni în primele tururi ale competiţiei, pe Ali Yazdani, cu 6-1, 6-2, şi pe Samyar Elyasi, cu 6-4, 7-5, în sferturi s-a impus în faţa rusului Maxim Jukov, cu 6-2, 6-3, iar în penultimul act a câştigat în faţa conaţionalului Dan Alexandru Tomescu, cu 6-3, 4-6, 6-3.
Acesta a fost al zecelea titlu ITF din cariera lui Jianu şi al doilea din acest an, după cel obţinut la Antalya, în ianuarie.