Rușii nu sunt o putere militară maritimă reală, ei invadează Europa terestru, pe asta e calată școala lor de război. Ei pot intra în România doar prin Moldova, exact zona lăsată neacoperită de planuri operative, neglijată strategic de București, fără drumuri, fără poduri, fără infrastructură militară critică amplasată acolo. Exact pe schema dinaintea Primului Război Mondial.
Poarta Focșanilor e livrată conducerii NATO ca un „centru de gravitate” pentru stabilitatea Europei. Niciun tanc Abrams american nu a fost adus la Botoșani sau Iași, atrage atenția istoricul Mihai Chiper, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
Mihai Chiper este istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași. Este membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei. Semnează, în volumul Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României, coordonat de Alexandru L. Cohal, Dorin Dobrincu și George Ţurcănașu, publicat de curând la Editura Polirom, un capitol de analiză a strategiei militare a României.
Principalele idei:
- Buricul României se află pe la București/Muntenia, restul sunt teritorii care funcționează ca un fel de vestă antiglonț. Mai ales Moldova, aflată pe direcția adversarului existențial al statului român - Rusia. Așa s-a impus cutuma că „Moldova nu se poate apăra”.
- Varșovia și-a schimbat planul operațional de apărare. Din 2023, armata TREBUIE să-și mențină pozițiile la granița cu Rusia și Belarus, să apare „fiecare bucățică de Polonie”, cum spune ministrul lor de Apărare. A fost creată o nouă Divizie Mecanizată, pe lângă diviziile 16 și 18, care să apere zona de est a țării.
- Un plan similar pentru România ar însemna ca Statul Major român să urce spre Nord linia de apărare aflată acum pe la Siret- Buzău- Galați.
- Poarta Focșanilor e livrată conducerii NATO ca un „centru de gravitate” pentru stabilitatea Europei. Niciun tanc Abrams american nu a fost adus la Botoșani sau Iași. Desigur, momentan, problema e că nu prea au pe unde să le aducă. Dar, chiar dacă vor veni acele tancuri, mă tem că ele vor fi amplasate oriunde altundeva, dar nu în Moldova, după modelul amplasării facilităților militare critice.
- Relieful Moldovei nu e decât un pretext pentru lașitate. Ucrainenii reușesc să reziste într-un relief de stepă întinsă, unde ai vizibilitate pe zeci de kilometri, și luptă eroic pe niște înălțimi fortificate de doar câțiva metri.
- Atunci când totul e ținut la secret, ca să nu afle „dujmanii”, de fapt, creăm un teren extraordinar de aplicare a războiului psihologic: dezinformare, zvonuri șamd, pe care, inevitabil, un inamic le desfășoară înaintea unui atac. E de manual.
- O dronă rătăcită care trece pe deasupra Tulcei e considerată mai puțin gravă decât una care ar trece pe deasupra Bucureștiului. Ca și cum nu ar fi același stat, același teritoriu, iar principiul inviolabilității teritoriului poate fi aplicat în funcție de distanța până la centru.
- Rușii nu sunt o putere militară maritimă reală. Au reușit să-i fugărească ucrainenii, care nu aveau nave de război. Tradițional, ei invadează Europa terestru. Pe asta e calată școala lor de război. Ei pot intra în România numai prin Moldova. Atât. Adică exact zona lăsată neacoperită de planuri operative, neglijată strategic de București.
Analizați, în capitolul de care vă ocupați în volum, felul în care Moldova este într-o poziție de inferioritate, inclusiv din punctul de vedere al apărării. Astfel, în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, România repune pe masă Poarta Focșanilor, menită să apere Bucureștiul în cele două războaie mondiale. De ce pare Moldova sacrificată din capul locului? Nu putea fi apărată și atunci ar fi fost inutilă o strategie care să o includă? Cum s-a făcut calculul?
Sunt planuri operative nu doar interbelice, ci croite după 1878, în perioada 1881-1882. Calculul a fost următorul: cum să rezistăm cu cât mai puține pierderi? Declarăm Bucureștiul și Muntenia „zonă centrală de apărare”, iar Moldova, considerată din start de „neapărat”, devine zona tampon. Ridicăm fortificațiile pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați, cam pe unde a fost granița dintre Moldova și Muntenia, unde este gâtuirea aceea a reliefului, tăind căile de invazie spre București, și rezistăm.
Cui i-a aparținut planul, care rupea în două securitatea Regatului? În niciun caz unor generali moldoveni! Erau numai munteni, era regele Carol I și au fost doi experții străini, belgianul Brialmont și germanul Schumann, selectați tot de Carol I. S-a făcut totul în secret și pe repede înainte.
Ulterior, Școala Superioară de Război a transformat-o în doctrina apărării centralizate, care a impus mindset-ul tuturor generațiilor de ofițeri antebelice și interbelice: buricul României se află pe la București/Muntenia, restul sunt teritorii care funcționează ca un fel de vestă antiglonț. Mai ales Moldova, aflată pe direcția adversarului existențial al statului român - Rusia. Așa s-a impus cutuma că „Moldova nu se poate apăra”. Efectul acestui calcul a fost că investițiile în Moldova au fost tacit drămuite (strictul necesar și chiar mai puțin), uneori pe față armata a blocat construcția de căi ferate, și tot ceea ce se făcea cu larghețe în sud în Moldova nu s-a putut.
Viziunea centralistă, vizibilă și în domeniul militar, este cea care ierarhizează valoarea de întrebuințare militară și economică a zonelor sau regiunilor României.
Cât de validă este această opțiune acum, în noul context geopolitic și cu această nouă presiune a Rusiei?
Privesc cu mare atenție la Polonia. Polonezii aveau și ei o strategie de tip „Poarta Focșanilor”, pliată pe relieful lor, pe râul Vistula, care străbate cotit țara de la Sud la Nord. Ca și românii, ei vizau o retragere pe aliniamente mai avantajoase, unde să reziste unui atac dinspre Rusia și, apoi, cu ajutorul aliaților, să-și recupereze teritoriile.
După Bucea, lumea s-a schimbat. Rusia s-a dovedit nu doar un stat agresor strategic, ci un agresor genocidar, fiindcă utilizează mijloace de epurare împotriva populației civile, cu crime de război pe scară largă. Astfel, prețul teoretic al admiterii unei invazii „provizorii” a devenit inacceptabil. Nu-ți mai poți lăsa cetățenii neapărați, fie și temporar, pentru că nu-i găsești în viață.
Trăgând învățăminte, Varșovia și-a schimbat planul operațional de apărare. Din 2023, armata TREBUIE să-și mențină pozițiile la granița cu Rusia și Belarus, să apare „fiecare bucățică de Polonie”, cum spune ministrul lor de Apărare. A fost creată o nouă Divizie Mecanizată, pe lângă diviziile 16 și 18, care să apere zona de est a țării.
Un plan similar pentru România ar însemna ca Statul Major român să urce spre Nord linia de apărare aflată acum pe la Siret- Buzău- Galați. Să înființeze divizii mecanizate, care să se antreneze prin nord și est, să cunoască terenul și să întocmească acele celebre „manuale de intervenție” pentru trupele mecanizate, pentru ca tancurile să poată opera după un șablon.
Or, la noi, simulările și antrenamentele se fac din 2019-2020 încoace exclusiv pe scenariul Porții Focșanilor. Iar Poarta Focșanilor e livrată conducerii NATO ca un „centru de gravitate” pentru stabilitatea Europei. Niciun tanc Abrams american nu a fost adus la Botoșani sau Iași. Desigur, momentan, problema e că nu prea au pe unde să le aducă. Dar, chiar dacă vor veni acele tancuri, mă tem că ele vor fi amplasate oriunde altundeva, dar nu în Moldova, după modelul amplasării facilităților militare critice.
Avem Deveselu în Oltenia, F-16 la Câmpia Turzii în Transilvania sau la M. Kogălniceanu în Dobrogea, Cincu la Brașov, și mai nou înființat la Târgu Mureș un comandament NATO de operații speciale. Multe din aceste facilități ar trebui să fie pe la Iași, Botoșani sau Suceava, ca să corespundă unei doctrine de tip polonez.
Trebuie să revizuim, după modelul polonez, statutul Moldovei, lăsând la o parte vechile concepte militare românești centraliste.
Relieful Moldovei nu e decât un pretext pentru lașitate. Ucrainenii reușesc să reziste într-un relief de stepă întinsă, unde ai vizibilitate pe zeci de kilometri, și luptă eroic pe niște înălțimi fortificate de doar câțiva metri. Deci se poate.
În Moldova avem dealuri imediat lângă Prut care sunt un fel de Himalaya pe lângă ceea ce au ucrainenii. Oare nimeni din Armata Română nu e capabil să învețe nimic de la ei?
Avem semnale de alarmă, din partea mai multor oficiali militari din UE, chiar și șeful Statului Major din România, că trebuie să fim pregătiți pentru eventualitatea - mică - a unui război. Este România pregătită sau e suficient să fie NATO pregătită?
Trei lucruri mi se par aici importante, nu neapărat în această ordine.
1. Planul de apărare.
2. Dotarea tehnică, logistica.
3. Starea de spirit.
În privința planurilor, atâtea câte or fi, ținute la secret firește, nu mi se pare că au ieșit din paradigma clasicelor „aliniamente avantajoase”, adică pe munți, pe râuri, ca dovadă operaționalizarea Porții Focșanilor etc.
În continuare, suveranitatea României nu se apără, în fapt, la granițe, ci pe aliniamente, la sute de kilometri în interiorul țării. O dronă rătăcită care trece pe deasupra Tulcei e considerată mai puțin gravă decât una care ar trece pe deasupra Bucureștiului. Ca și cum nu ar fi același stat, același teritoriu, iar principiul inviolabilității teritoriului poate fi aplicat în funcție de distanța până la centru.
La capitolul dotări și logistică, informațiile sunt mai încurajatoare față de ceea ce era acum 5-10 ani, dar se derulează cu o încetineală mult în urma rapidității cu care se deteriorează climatul de securitate.
În ceea ce privește starea de spirit a forțelor armate, am să remarc ceea ce nu se discută: știu, din diverse surse, că în structurile Armatei există foarte mulți admiratori ai Rusiei, ai lui Putin. Proporțional, mi se par mult mai mulți decât în restul societății. Caporali, sergenți, ofițeri superiori nu ar miza pe Occident din convingere și pentru că-i admiră valorile. O fac din obligație. Armata Română nu e dominată de un spirit pro-occidental aprofundat și va căuta mai curând modalități acomodante cu un inamic pe care nu-l consideră un pericol existențial.
În lipsa infrastructurii, care s-a simțit și la transporturile către Ucraina, poate România să utilizeze chiar și Poarta Focșanilor? Să miște trupe în interiorul țării, așadar.
Nu acum, evident. Nu prea văd cum ar trece, rapid, un tanc Abrams de 68 de tone pe podul de la Buzău sau peste Siret la Cosmești, între Focșani și Tecuci. Acest aspect l-au remarcat americanii și ne-au spus-o în față: prea multe râuri fără poduri adecvate.
Presupun că la proiectarea autostrăzii A7 a fost luat în considerare acest aspect, dar problema principală rămâne următoarea: le mutăm înainte de un posibil conflict spre regiunea Moldovei sau le aducem abia ca răspuns la un atac?
Să miști trupe e una, să știi ce trebuie să faci cu ele într-o zonă e alta. Acest lucru se învață prin exerciții, antrenamente, simulări.
Care este doctrina militară a României în acest context, atât cât putem intui?
După 24 februarie, am văzut atâtea opinii divergente, confuze pe la diverse figuri care au de-a face cu Armata, încât, ca simplu civil, nu observ vreo strategie. Sau ei reușesc să păstreze atât de bine secretul încât să-și dovedească profesionalismul.
O doctrină militară există însă nu numai ca să planifice apărarea, ci și ca să dea încredere cetățenilor. E o chestiune de comunicare pentru întărirea psihologică a populației. Atunci când totul e ținut la secret, ca să nu afle „dujmanii”, de fapt, creăm un teren extraordinar de aplicare a războiului psihologic: dezinformare, zvonuri șamd, pe care, inevitabil, un inamic le desfășoară înaintea unui atac. E de manual.
De pildă, din ceea ce îmi dau seama din antrenamente, Moldova e încă în afara planurilor concrete de apărare. Atât timp cât va rămâne în vigoare și se discută despre Poarta Focșanilor, regiunea are un statut nesigur.
În schimb, observ o atenție disproporționată pe tot ceea ce e la sud. Am văzut această agitație în jurul Constanței, a zonei exclusive, cu sisteme de apărare aduse de Franța, de parcă vin mâine rușii pe acolo. Momentan e normal, e cea mai apropiată zonă de front. Chiar și în perspectivă, dacă situația scapă de sub control în Ucraina, Rusia poate lansa atacuri de pe Marea Neagră, dar nu poate organiza o invazie de acolo.
Rușii nu sunt o putere militară maritimă reală. Au reușit să-i fugărească ucrainenii care nu aveau nave de război. Tradițional, ei invadează Europa terestru. Pe asta e calată școala lor de război. Ei pot intra în România numai prin Moldova. Atât. Adică exact zona lăsată neacoperită de planuri operative, neglijată strategic de București, fără drumuri, fără poduri, fără infrastructură militară critică amplasată acolo. Exact pe schema dinaintea Primului Război Mondial. Din punctul de vedere al organizării militare a teritoriului, Armata Română a rămas blocată în paradigma secolul XIX.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech
