Vestea primită de Simona Halep în privința verdictului pregătit de TAS în cazul de dopaj

Vestea primită de Simona Halep în privința verdictului pregătit de TAS în cazul de dopaj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep (32 de ani) a primit o veste mai puțin încurajatoare în privința cazului de dopaj înaintea apelului de la Tribunalul Sportiv de la Lausanne.

Cristian Cernodolea, avocat sportiv, a vorbit despre cazul Simonei Halep și a spus că, la TAS, sportiva poate obține o diminuare a pedepsei, nu o ridicare a acesteia.

Avocatul a și explicat de ce crede că suspendarea de 4 ani pentru dopaj a Simonei Halep nu va fi ridicată de către TAS, ci doar mișcorată, în cel mai bun caz.

"Depinde foarte mult de strategia pe care Halep o va adopta. Părerea mea este că sunt șanse minime ca ea să fie achitată, să i se ridice complet suspendarea, pentru că există multe elemente științifice în cazul ei.

ADVERTISING

Dopingul e un «strict liability offense», adică dacă te-am prins dopat, ești dopat! Nu mă interesează cum ți-a ajuns în sistem (n.r. - substanța interzisă). Nu ești prezumat a fi nevinovat, există prezumția că te-ai dopat în mod voluntar. Sunt șanse să i se micșoreze pedeapsa, însă nu semnificativ.

La TAS, Simona poate va avea parte de un proces mai echidistant, dar mi-e greu să văd o achitare, poate o reducere a pedepsei.

Am văzut că Simona a început să-și întoarcă armele către Mouratoglou și să mute cumva vina pe alte aspecte. Dar nu aș putea să anticipez un verdict total favorabil Simonei", a spus avocatul sportiv Cristian Cernodolea, conform gsp.ro.

ADVERTISING

TAS urmează să judece apelul depus de Simona Halep la TAS, la suspendarea de patru ani dictată de ITIA și Sports Resolutions, în perioada 7-9 februarie 2024.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!