Turiștii s-au ”răzbunat” anul acesta pentru restricțiile de călătorie impuse din cauza Covid-19, luând cu asalt destinațiile inaccesibile în timpul pandemiei.
Totuși, lumea s-a schimbat în ultimii trei ani și nu toate atracțiile populare au rămas la fel ca înainte, notează CNN, care ne prezintă o listă cu locurile care nu pot fi vizitate în 2024, împreună cu un ”plan B”.
Centrul Pompidou, Paris
Cel mai important muzeu de artă modernă și contemporană din Paris, deschis în 1977, va lua o pauză după Jocurile Olimpice de vară din capitala Franței din această vară, urmând să fie supus unul program de modernizare în valoare de 260 de milioane de euro. Redeschiderea ar urma să aibă loc în 2030.
Planul B: Alte două opțiuni de luat în calcul de iubitorii de artă sunt Palais de Tokyo și Musee de Quai Branly.
Splash Mountain, Disneyland Florida și California
Celebra atracție Disney, inspirată de flimul “Song of the South”, criticat pentru că ar prezenta o ”imagine periculos de glorificată a sclaviei”, dispare în forma actuală, urmând să fie redeschisă cu o temă nouă, după filmul ”Prințesa și broscoiul”.
Planul B: Odată cu redeschiderea Asiei, fanii Disney pot vizita parcurile companiei din Japonia și China.
Noma, Copenhaga
Faimosul restaurant danez, promotor al bucătăriei ”nordice noi”, își va servi ultimii clienți în 2024. Se va redeschise însă din 2025 ca un fel de bucătărie-laborator pentru inovații culinare și dezvoltarea de noi arome.
Planul B: Alternativa este Central din Lima, Peru, cel mai bun restaurant din lume la ora actuală.
Foto: Noma / Facebook
Fantoma de la Operă, New York
După 35 de ani și aproape 14.000 de performanțe, Fantoma de la Operă de pe Broadway a tras definitiv cortina în 2023.
Planul B: Broadway rămâne în continuare un loc atractiv pentru iubitorii de spectacole, cu musicaluri îndrăgite ca Spamalot și Kimberly Akimbo.
Muzeul Pergamon, Berlin
Parte a Insulei Muzeelor din Berlin, aflată în patrimoniul UNESCO, Pergamonmuseum, va fi închis până în 2027, urmând să treacă printr-un complex proiect de modernizare.
Planul B: Vizitatorii pot găsi în apropiere Das Panorama, unde vor fi expuse o parte dintre exponate în timpul lucrărilor de renovare.
Notre-Dame, Paris
Celebra catedrală pariziană se află în plin proces de restaurare ca urmare a incendiului devastator din 2019. Se așteaptă să fie redeschisă în decembrie 2024.
Planul B: Franța nu duce lipsă de biserici, Notre-Dame de la Garde din Marsilia, Catedrala Notre-Dame Strasbourg sau mai moderna Capelă Notre Dame du Haut a lui Le Corbusier fiind doar câteva exemple.
Parcul Hyatt din Tokyo, Castelul Smithsonian din Washington, DC și podgoria lui Leonardo Da Vinci din Milano sunt alte obiective turistice populare care nu vor fi deschise publicului în 2024.
C.S.