Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, califică drept „jignitor” apelul lansat de Partidul Social Democrat către liberali de a renunța la sprijinul pentru Ilie Bolojan. Liderul liberal spune că actuala criză politică a fost „provocată” de PSD și exclude reluarea dialogului cu social-democrații, indiferent de evoluțiile parlamentare.
„Cum poate PSD să creadă că ne trădăm liderul?”
Întrebat la Digi24 cum vede solicitarea PSD, Ciucu a răspuns tranșant că este „jignitoare din mai multe puncte de vedere” și a acuzat partidul rival că a declanșat criza politică.
„Cum poate presupune PSD că partidul îşi va trăda propriul preşedinte ales? Ei au dat drumul la această criză, şi-au asumat-o, după ce noi am spus de două ori în BPN că nu vom mai face vreo alianţă cu PSD dacă ei vor pica guvernul”, a declarat Ciucu.
El susține că miza PSD ar fi slăbirea PNL și compromiterea liberalilor: „Ei doresc un PNL fără demnitate, un PNL slugă la PSD, un PNL breloc”.
„Criză artificială, pentru bani și putere”
Liderul liberal afirmă că PNL și-a respectat angajamentele din coaliție, iar responsabilitatea pentru situația actuală aparține exclusiv PSD.
„Noi nu am greşit nici faţă de PSD, am respectat protocolul coaliţiei de guvernare, iar toată această criză artificială li se datorează în totalitate. Şi este vorba despre bani, putere şi mai multă influenţă politică a acestui partid extrem de corupt”, a spus Ciucu.
PNL nu își abandonează liderul
Întrebat despre eventuali „dezertori” din partid, Ciucu a admis că „nu poate fi sigur de nimic” în actualul context politic, dar a subliniat că nu crede că PNL își va trăda liderul.
„Vă daţi seama cât de penibili am fi dacă după două decizii consecutive clare […] acum să ne întoarcem?”, a punctat el, comparând totodată nivelul de încredere al liderilor din PNL și PSD.
Doar două opțiuni: guvern minoritar sau opoziție
În opinia lui Ciucu, liberalii au în acest moment doar două variante politice clare după moțiune:
„PNL are doar două opţiuni: guvern minoritar sau opoziţie. Altă opţiune nu există în acest moment”.
El a adăugat că o eventuală trecere în opoziție ar putea fi utilă pentru reformarea partidului.
„Exclus noi discuții cu PSD”
Prim-vicepreședintele PNL a închis ferm ușa unei noi colaborări cu PSD, chiar și în ipoteza în care moțiunea nu ar trece.
„Exclus noi discuţii cu PSD. Deja au iniţiat moţiunea, deja au ajuns mult prea departe, deja au jignit fiecare membru al partidului nostru prin comportamentul lor”, a conchis Ciprian Ciucu.
