Divizia autonomă a haosului: Trupele de comando ucrainene distrug și ucid în Rusia, fără aprobare la nivel înalt

Divizia autonomă a haosului: Trupele de comando ucrainene distrug și ucid în Rusia, fără aprobare la nivel înalt

Forțele speciale ucrainene sunt instruite să execute operațiuni de sabotaj și asasinate în Rusia fără aprobare „de sus”. Misiunile includ acte de sabotaj, otrăviri, asasinate și diversiuni.

Un ofițer din cadrul serviciilor de informații ale armatei ucrainene a declarat pentru Sunday Times că forțele speciale ucrainene execută misiuni clandestine în Rusia. care nu sunt aprobate la cele mai înalte eșaloane ale conducerii de la Kiev.

Ofițerul care și-a păstrat anonimatul a spus că unitățile care acționează pe teritoriul Rusiei sunt specializate în operațiuni de sabotaj, otrăviri, asasinate și diversiune.

ADVERTISING

Când intră pe teritoriul rus, membrii trupelor de comando folosesc tehnici de disimulare și se orientează prin mijloace proprii, fără sprijin logistic.

Potrivit sursei, nopțile în care luna și stelele sunt acoperite de nori asigură condițiile optime de trecere a frontierei în Rusia: "Poartă haine civile, au acte false, fără telefoane, folosesc compasul și harta și își numără pașii pentru a se orienta singuri."

Un reporter al cotidianul britanic s-a deplasat într-un loc în care i s-a spus că se fac pregătirile pentru misiunile clandestine din Rusia.

ADVERTISING

Sunday Times menționează că nu poate confirma afirmațiile sursei, dar dacă sunt exacte, acestea anulează orice tentativă de distanțare a guvernului Ucrainei de astfel de operațiuni.

"Guvernul e prea lent și birocratic. Trebuie să antrenăm oamenii repede și să fie gata. Nu există tabere de antrenament specializate ale guvernului pentru genul acesta de operațiuni necesare în acest război", a spus ofițerul citat.

Ucraina se luptă să țină pasul cu numărul mare de soldați și de drone al Rusiei, care se estimează că îl depășește cu șapte la unu pe cel al Kievului, iar ofițerul consideră că operațiunile clandestine de comando oferă un avantaj.

ADVERTISING

"Noi putem să concurăm doar cu tehnici chirurgicale. Tehnologia și mentalitatea noastră antreprenorială vor învinge carnea de tun și oțelul rusești", a spus el.

Potrivit Kyiv Post, disidenții anti-Putin care luptă de partea Ucrainei în organizația paramilitară Legiunea Libertatea Rusiei au lansat duminică o nouă incursiune pe teritoriul rus. Surse din serviciile ucrainene de informații au spus că mai multe lupte au avut loc în regiunea Belgorod.

"Rusia nu reușește să asigure securitatea în interiorul granițelor sale. Forțele de securitate ale lui Putin nu pot asigura siguranța cetățenilor săi", a declarat o sursă pentru publicația ucraineană.

Ultima operațiune cunoscută a legiunii a avut loc în timpul verii, notează cotidianul britanic.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇