Ministerul Sănătăţii a distribuit 70.000 de doze de vaccin antigripal pentru copiii sub 3 ani

Ministerul Sănătăţii a distribuit 70.000 de doze de vaccin antigripal pentru copiii sub 3 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că au fost distribuite în ţară 70.000 doze de vaccin pentru imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 3 ani, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită pentru persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Nelu Tătaru spune că au fost contractate 3 milioane de doze de vaccin antigripal. Cadrele didactice vor intra în categoria de risc

"Ministerul Sănătăţii a finalizat distribuirea unui număr de 70.000 doze de vaccin gripal pentru imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 3 ani la care este recomandată vaccinarea.

ADVERTISING

Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.", a transmis, marţi, MS.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi.

A fost distribuită prima tranşă de vaccin antigripal. Cine are prioritate și când vin restul de doze

Campania de vaccinare a început în 14 septembrie, prin distribuţia primelor 330.000 doze către direcţiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie şi în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării gratuite a populaţiei la risc.

ADVERTISING

Cine se vaccinează

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Din categoriile de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire, în acestă perioadă, specialiştii au recomandat vaccinarea, cu prioritate, a copiilor cu vârste între 3 şi 5 ani, în special a celor care sunt la prima imunizare de acest fel, şi care necesită 2 doze, la interval de 30 de zile, gravide, persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, personal sanitar.

ADVERTISING

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇