Nelu Tătaru spune că au fost contractate 3 milioane de doze de vaccin antigripal. Cadrele didactice vor intra în categoria de risc

Nelu Tătaru spune că au fost contractate 3 milioane de doze de vaccin antigripal. Cadrele didactice vor intra în categoria de risc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Brăila, că au fost contractate, până în prezent, 3 milioane de doze de vaccin antigripal, o primă tranşă fiind distribuită deja către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, cu precizarea că în categoria de risc privind persoanele care vor fi vaccinate gratuit intră anul acesta şi cadrele didactice.

„A venit prima tranşă de 330 de mii de doze de vaccin, s-au împărţit pe DSP-uri. Mai avem o tranşă care trebuie să vină în această lună, 400 de mii în total, luna viitoare vor fi 1,2 milioane de doze, apoi încă 1 milion de doze”, a declarat Tătaru.

ADVERTISING

Ministrul Sănătăţii a precizat că prima tranşă de vaccin antigripal este destinată imunizării cadrelor medicale, după care va începe distribuţia către medicii de familie, pentru vaccinarea categoriilor de risc.

"În categoria celor de risc vor intra suplimentar şi cadrele didactice. Mai avem în acest moment 3 milioane de doze de vaccin antigripal pe care l-am contractat, cu posibilitatea prelungirii la încă un milion de doze şi vor fi distribuite şi către cadrele din învăţământ", a mai spus ministrul Nelu Tătaru.

ADVERTISING

Citeşte şi:

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri