Cine a fost numit interimar la conducerea CNAS, după demisia lui Andrei Baciu

Cine a fost numit interimar la conducerea CNAS, după demisia lui Andrei Baciu

Premierul Marcel Ciolacu a semnat, miercuri, decizia de revocarea din funcţia de preşedinte al CNAS a lui Andrei Baciu, după demisia acestuia, şi numirea lui Cristian Georgică Celea.

Acesta va ocupa funcţia interimar, până la numirea unui preşedinte.

Cristian Georgică Celea, general SRI în rezervă, a condus Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în perioada 2003-2005. În luna ianuarie el a fost numit în Consiliul de Administraţie al CNAS.

Andrei Baciu și-a dat luni demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la doar 4 luni după numirea în funcţie.

ADVERTISING

Anunţul demisiei a fost postat de Andrei Baciu dimineaţă pe Facebook, în contextul în care acesta a fost chemat la DNA, în dosarul vaccinurilor antiCovid, în care au fost puşi sub acuzare fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Ulterior, Andrei Baciu a fost pus sub urmărire penală de DNA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri în pandemie.

Andrei Baciu a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății în perioada pandemiei, ulterior fiind numit șeful CNCAV.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇