Delegația lui Iohannis a fost primită de un kenyan care a făcut Jurnalismul la București. Încă nu ne-a uitat limba și spune că „românii sunt foarte de treabă” (Video)

Delegația lui Iohannis a fost primită de un kenyan care a făcut Jurnalismul la București. Încă nu ne-a uitat limba și spune că „românii sunt foarte de treabă” (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Delegația condusă de Klaus Iohannis a fost întâmpinată la Palatul Prezidențial din Nairobi de un ofițer de presă kenyan, fost student la Jurnalism în România. Acesta a spus că a plecat cu impresii foarte bune din țara noastră.

Bethwel Jackson Kaino a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București și acum face parte din echipa de peste 20 de specialiști care se ocupă de imaginea președintelui Kenyei, William Ruto.

Sosirea lui Klaus Iohannis la Nairobi a fost pentru el un prilej să-și amintească de perioada studenției: pe tot parcursul ceremoniei el a fost gazdă, translator și ghid în protocolul kenyan pentru membrii delegației române, relatează Știrile TVR.

ADVERTISING

„Eu lucrez acum la comunicare pentru preşedinte şi am fost în România acum 15 ani. Aproape am uitat limba română că nu am cu cine să vorbesc, un el sau ea", a spus Bethwel Jackson Kaino, zâmbind.

„Românii sunt oameni foarte drăguți. Sunt ospitalieri, sociabili. Nu am avut niciodată parte de discriminare rasială. Mi-a plăcut foarte mult cum s-au purtat cu mine. Sunt oameni foarte de treabă", a continuat acesta.

Ofițer de presa kenyan, fost student la Jurnalism în România.

Bethwel și echipa lui au supervizat o ceremonie elaborată, caracteristică protocolului unei vizite de stat: aceasta a inclus, pe lângă primirea cu garda militară și salve de tun, o conferință de presă și semnarea a patru memorandumuri de cooperare. Două dintre ele au vizat probleme de mediu și biodiversitate, teme prioritare pentru Kenya.

ADVERTISING

Deşi miercuri nu avea niciun eveniment oficial pe agendă, preşedintele și Prima Doamnă au făcut safari în Parcul Naţional Nairobi, împreună cu ministrul kenyan pentru protejarea naturii. Este singurul parc din lume cu o biodiversitate extrem de bogată pe raza unui oraş atât de mare.

Today, the Cabinet Secretary for the Ministry of Tourism and Wildlife, Hon. Dr. Alfred Mutua, alongside the Director...

Publicată de Kenya Wildlife Service pe Miercuri, 15 noiembrie 2023

Mediul este una din temele principale pe agenda vizitei în Kenya, țară afectată de schimbarea climatică. Luna aceasta, un sezon ploios neobișnuit de intens a provocat inundații în multe zone. Și în capitală ploile torențiale au ajuns mult mai devreme, lucru care l-a determinat pe președintele Ruto să facă o glumă la întâlnirea cu Klaus Iohannis.

ADVERTISING

„Aţi venit cu ceva ploaie!", a remarcat preşedintele kenayn Ruto când l-a întâmpinat pe preşedintele român.

„Acasă, în România, se spune că ploaia aduce bogăţie", i-a răspuns Iohannis. Preşedintele Ruto a fost amuzat de această idee şi a râs zgomotos.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇