Israelul spune că Hamas a pierdut controlul în Gaza. Al-Shifa a devenit un „cerc al morții”, tancurile israeliene sunt la poarta spitalului. „Cine are nevoie de operație moare!"

Israelul spune că Hamas a pierdut controlul în Gaza. Al-Shifa a devenit un „cerc al morții”, tancurile israeliene sunt la poarta spitalului. „Cine are nevoie de operație moare!"

Spitalele din Gaza rămân fără energie și provizii, personalul lucrând în condiții îngrozitoare, în timp ce mii de palestinieni au luat cu asalt centrele medicale, căutând adăpost din calea atacurilor aeriene ale Israelului, care par fără sfârșit.

Al doilea spital ca mărime din Gaza – Al-Quds – nu mai este operațional. În cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, pacienții și personalul sunt blocaţi în interior, din cauza luptelor din apropiere. Spitalul a rămas fără curent, alimente și materiale medicale şi practic nu mai funcţionează, potrivit şefului OMS.

Israelul afirmă că îi are în vizor pe militanţii Hamas şi că gruparea are centre de comandă sub şi în apropierea spitalelor. În plus, Israelul susţine că a deschis un coridor de evacuare, dar Comitetul Internațional al Crucii Roșii a transmis că nimeni nu a plecat din spital, nici măcar bebeluşii scoşi din incubatoare şi aflaţi în pericol de moarte. De fapt, 7 au murit deja.

Niciuna dintre sălile de operație de aici nu funcționează. „Cine are nevoie de operație moare și noi nu putem face nimic", spune directorul.

Un medic a descris situația ca disperată, cu tancurile israeliene la poarta spitalului și blocadă totală, după ce au fost bombardate rezervoarele și puțurile de apă, dar și pompa de oxigen: „Au bombardat totul în spital. Aşa că abia supravieţuim. Le spunem tuturor că spitalul nu mai este un loc sigur pentru tratarea pacienţilor. Le facem rău pacienţilor dacă îi ţinem aici", a declarat un chirurg de la spital, dr. Ahmed El Mokhallalati.

ADVERTISING

Armata israeliană a descoperit, ascunse pe fundul mării, în apropiere de Fâșia Gaza, zeci de centuri cu explozibili, rachete şi lansatoare, care puteau fi folosite de trupele navale de comando ale Hamas.

Între timp, SUA au efectuat lovituri aeriene în Siria împotriva a două obiective legate de Iran, ca răspuns la atacurile asupra personalului american din regiune.

În schimb, UE a cerut „pauze umanitare imediate” pentru a permite asistenței umanitare să intre în Gaza.

Iată cele mai importante evenimente de luni, 13 noiembrie, în războiul dintre Israel și Hamas, care a intrat în ziua 38:

  • Hamas a pierdut controlul în Gaza - Mişcarea Hamas „a pierdut controlul asupra Gaza" şi combatanţii săi „fug spre sud", a afirmat luni ministrul israelian al apărării Yoav Gallant, după cinci săptămâni de război cu mişcarea islamistă palestiniană. Civili „jefuiesc bazele Hamas. Ei nu mai cred în guvernul Hamas" la putere în acest teritoriu palestinian bombardat neîncetat de Israel şi aflat într-o situaţie umanitară catastrofală, a susţinut ministrul israelian al apărării într-o înregistrare video difuzată de mai multe canale de televiziune.
  • Al-Shifa a devenit un cerc al morții - Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, Ashraf Al-Qidra, care se afla în interiorul spitalului Al Shifa, a declarat că un tanc israelian staţionează acum la poarta spitalului. Lunetiştii şi dronele israeliene trag în spital, făcând imposibilă deplasarea medicilor şi a pacienţilor: „Suntem asediaţi şi ne aflăm în interiorul unui cerc al morţii”. „Tancurile sunt în faţa spitalului. Suntem sub blocadă totală. Este o zonă total civilă. Doar instalaţia spitalului, pacienţii spitalului, medicii şi alţi civili care stau în spital. Cineva ar trebui să oprească acest lucru. Au bombardat rezervoarele (de apă), au bombardat puţurile de apă, au bombardat şi pompa de oxigen. Au bombardat totul în spital. Aşa că abia supravieţuim. Le spunem tuturor că spitalul nu mai este un loc sigur pentru tratarea pacienţilor. Le facem rău pacienţilor dacă îi ţinem aici", a declarat prin telefon un chirurg de la spital, dr. Ahmed El Mokhallalati.
  • Armata israeliană a descoperit, ascunse pe fundul mării, în apropiere de Fâșia Gaza, zeci de dispozitive explozive, care puteau fi folosite de trupele navale de comando ale Hamas pentru a ataca Israelul. Scafandrii au găsit mai multe centuri cu explozibili, rachete, lansatoare, chiar și bărci gonflabile. Muniţia era la adâncime mică şi aproape de coastă.
  • 4.300 de lovituri - Forța de Apărare a Israelului (IDF) a publicat o actualizare cu privire la operațiunea militară din Gaza, unde afirmă că forțele sale au efectuat 4.300 de lovituri până în prezent. Armata susține că a lovit „aproximativ 300 de tuneluri” și „aproximativ 3.000 de obiective de infrastructură teroristă”.
  • 44 de soldaţi morţi - Armata israeliană a anunţat luni moartea altor doi soldaţi în luptele din Fâşia Gaza. Astfel bilanţul a ajuns la 44 de decese şi se referă la soldaţii israelieni ucişi "în Fâşia Gaza în timpul războiului", a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.
  • UE cere pauze imediat - UE a cerut „pauze umanitare imediate” pentru a permite asistenței umanitare să intre, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell: „Cele 27 de state membre au cerut pauze umanitare imediate, adică la plural, nu unice, ci mai multe. Obiectivul este să fie stabilite pauze imediate și coridoare umanitare, pentru ca situația îngrozitoare să fie [abordată]”.
  • Spitale blocate de lupte - Spitalele din nordul Gazei, inclusiv complexul al-Shifa (cel mai mare spital), sunt blocate de forţele israeliene şi abia reuşesc să-i îngrijească pe cei aflaţi înăuntru, 7 nou-născuţi murind la Shifa şi mai mulţi fiind în pericol, din cauza întreruperilor de energie electrică pe fondul luptelor intense din apropiere. Totodată, au murit și alți 27 de pacienți adulți. Şeful OMS spune că Shifa a rămas fără apă de trei zile și „nu mai funcționează ca un spital”.
  • "Cine are nevoie de operație moare" - Niciuna dintre sălile de operație de la spitalul Al-Shifa din Gaza nu funcționează, din cauza lipsei de electricitate, a declarat directorul centrului medical: „Sălile de operație sunt complet scoase din funcțiune, iar acum răniții vin la noi și nu le putem oferi altceva decât primul ajutor. Cine are nevoie de operație moare și noi nu putem face nimic pentru el.”
  • Apelul OMS - Șeful OMS, Tedros Ghebreyesus: „Lumea nu poate rămâne tăcută în timp ce spitalele, care ar trebui să fie refugii sigure, sunt transformate în scene de moarte, devastare și disperare (...) În mod tragic, numărul deceselor pacienţilor a crescut semnificativ”.
  • Statele Unite au lansat lovituri în Siria împotriva a două obiective legate de Iran, ca răspuns la atacurile asupra personalului american din regiune, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin: "Forţele armate americane au lansat astăzi lovituri de precizie asupra unor instalaţii din estul Siriei folosite de Corpul Gardienilor revoluţiei islamice din Iran şi de grupuri afiliate Iranului, ca răspuns la atacurile continue împotriva personalului american din Irak şi Siria. Loviturile au fost efectuate împotriva unui centru de antrenament şi, respectiv, a unei reşedinţe protejate din apropierea oraşelor Albu Kamal şi Mayadeen". E pentru a treia oară în mai puţin de trei săptămâni când armata americană vizează obiective din Siria despre care spune că au legătură cu Iranul.
  • Netanyahu îl vrea pe Blair coordonator umanitar în Gaza - Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, încearcă să îl instaleze pe fostul premier britanic Tony Blair în funcţia de „coordonator umanitar" în Gaza, potrivit unor informaţii apărute în presa israeliană. Netanyahu consideră că experienţa diplomatică a lui Tony Blair în regiune ar putea fi valorificată pentru a reduce presiunea internaţională cu privire la costul civil al acţiunilor Israelului în Gaza. Blair a fost contactat în legătură cu această chestiune, iar discuţiile au continuat în ultimele săptămâni, potrivit Ynet. Un purtător de cuvânt al fostului premier britanic a declarat pentru publicaţia israeliană că „nu i s-a dat sau oferit o poziţie", dar nu a negat în mod direct existenţa unor contacte. Financial Times a scris că Tony Blair este deschis la ideea de a-şi asuma acest rol dacă crede că ar putea face o diferenţă reală.
  • Cel puțin 826 de cetățeni străini au evacuat Gaza prin punctul de trecere Rafah, duminică, cel mai mare bilanţ zilnic de evacuări de la izbucnirea războiului. Printre cei evacuaţi sunt 86 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇