Emisiile de dioxid de carbon provenite de la instalațiile de gaz natural lichefiat din SUA au sărit la 18 milioane de tone pe an. Au crescut cu 81% din 2019, iar volumul de gaze cu efect de seră este echivalent cu cel produs de câteva mari centrale pe cărbune, potrivit datelor guvernului SUA.
Acestea ar putea să se dubleze până la 45 de milioane de tone pe an până la sfârșitul deceniului, pe măsură ce noi instalații vor fi puse în funcțiune, potrivit proiecțiilor companiilor furnizate Agenției pentru Protecția Mediului din SUA și Comisiei Federale de Reglementare a Energiei, scrie Reuters.
Cifrele și previziunile privind emisiile, care nu au fost raportate anterior, reflectă un compromis dificil pentru administrația Biden, care dorește să stimuleze livrările de combustibil către aliații europeni, reducând în același timp producția de gaze cu efect de seră la nivel național pentru a combate schimbările climatice.
Casa Albă a transmis că GNL din SUA poate ajuta Europa să își reducă dependența de livrările de gaz din Rusia, care se confruntă cu sancțiuni occidentale din cauza războiului din Ucraina.
Administrația a aprobat cinci licențe de export de GNL din SUA pentru a deservi piața europeană după invazia Rusiei. Anterior, nu aprobase niciuna.
Emisiile de dioxid de carbon de la toate cele șapte instalații de export de GNL în funcțiune din SUA au totalizat 17,6 milioane de tone în 2022, în creștere cu 81% din 2019, când sectorul avea 6 instalații, potrivit datelor EPA.
Până în 2028, cinci proiecte aflate acum în construcție urmează să intre în funcțiune, producând emisii suplimentare de 27 de milioane de tone pe an, potrivit proiecțiilor companiilor furnizate către EPA și FERC.
Aceasta înseamnă peste 45 de milioane de tone pe an până la sfârșitul deceniului sau aproximativ 2,5% din emisiile actuale de carbon din industria energetică americană.