Cercetătorii au descoperit cum poate fi redusă aproape complet poluarea cu microplastic

Cercetătorii au descoperit cum poate fi redusă aproape complet poluarea cu microplastic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Experții norvegieni au descoperit că, în decurs de un an, timp în care voluntarii au adunat sticle, pungi și alte obiecte mari din plastic, de pe malul unei insule, cantitatea de microplastic din sol și din apă a scăzut cu 99,5%.

Cercetătorii de la Norce, una dintre cele mai mari organizații de cercetare din Norvegia, cred că nivelurile foarte mari de raze ultraviolete din lumina soarelui și temperaturile ridicate din apele cu adâncime mică pot duce la o degradare mai rapidă a fragmentelor de plastic decât se credea anterior.

ADVERTISING

Curățarea rapidă a plajelor reduce rapid și semnificativ fragmentele de plastic eliberate în mediu, potrivit primelor dovezi științifice obținute de oamenii de știință norvegieni, relatează Sky News.

O echipă de voluntari a curățat malurile fiordului Hardanger, din vestul Norvegiei, unul dintre cele mai mari din lume. Orientarea sa îl face să acționeze ca o uriașă pâlnie în care se adună deșeuri din plastic aduse de ocean tocmai din Marea Britanie, Franța și Olanda.

Voluntarii au găsit acolo ceea ce oamenii de știință din Norce numesc „solul din plastic", un strat dens de până la un metru adâncime, compus din deșeuri amestecate cu materie organică.

ADVERTISING

Fragmentele de microplastic, care au o dimensiune de doar 5 milimetri, s-au acumulat în acest fiord în ultimii 50 de ani și sunt aproape imposibil de înlăturat.

Însă un studiu nou sugerează că nu e totul pierdut: dacă bucățile mari de plastic sunt strânse constant, particulele mici încep să dispară.

Acest fenomen se petrece doar acolo unde microplasticul este expus la razele solare și la temperaturi ridicate. Deșeurile de plastic de la adâncime au nevoie de câteva secole înainte de a se degrada, au spus cercetătorii.

ADVERTISING

„Am fost plăcut surprinsă, fiindcă înseamnă că acțiunile de curățare au redus eficient scurgerea microplasticului în ocean. Iar asta chiar e o veste bună. Cureți plasticul de pe țărm, cureți tot plasticul din mediu. Chiar face diferența", a declarat Gunhild Bodtker, cercetător principal la Norce.

Plasticul de la mare adâncime rămâne o problemă - multe dintre aceste obiecte sunt plase de pescuit și oale pline cu mâl care continuă să prindă în capcană și să ucidă vietățile marine. Autoritățile norvegiene continuă să scoată aceste obiecte din apă cu un submarin controlat de la distanță.

Peste 9.000 de tone de plastic au fost adunate de pe coasta Norvegiei după moartea unei balene în Bergen, în urmă cu șase ani, după ce stomacul ei s-a umplut cu saci. Acest incident a reprezentat un semnal de alarmă pentru națiunea scandinavă.

„Obiectivul este să curățăm complet coasta. În timp, plasticul se va întoarce, dar vom păstra ritmul și vom face curățenie an de an", a spus Kenneth Bruvik, șeful acțiunilor de ecologizare din această țară.

Norvegia, alături de Rwanda, conduce negocierile Națiunilor Unite pentru a conveni asupra unui tratat global obligatoriu din punct de vedere juridic pentru reducerea producției de plastic și a poluării cu acest material.

Oceans drowning in plastic | #OceanRescue

O nouă rundă de discuții va avea lor în Kenya, în luna noiembrie, cu obiectivul ambițios de adoptare a tratatului până în anul 2025.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇