Un război fățiș cu Israelul este tentant pentru Teheran. Însă acesta e cel mai prost moment în care Teheranul și-ar permite așa ceva.
Henry Kissinger spunea cândva că liderii iranieni trebuie să decidă dacă Iranul este o cauză sau o națiune. Teheranul pare să fi ales ambele variante indicate de fostul secretar de stat american, se arată într-o analiză publicată de CNN.
Iranul își exportă ideologia șiită în țările din Orientul Mijlociu, în Liban și în statele învecinate, îi înarmează pe rebelii houthi din Yemen, la 2.400 de kilometri distanță, îl sprijină pe dictatorul sirian Bashar al-Assad și susține organizațiile Hezbollah în Liban și Hamas în Gaza.
Însă nici Iranul, nici Hezbollah nu par să fi avut un plan pentru ce vor face după masacrul comis de Hamas luna trecută în Israel. E posibil să fi bănuit că Hamas pregătea ceva, dar fără să intuiască amploarea și ferocitatea a ceea ce a văzut lumea pe 7 octombrie, arată Peter Bergen, profesor la Universitatea de Stat din Arizona și vicepreședintele grupului de experți New America, în articolul citat.
Surse din serviciile de informații americane susțin că oficialii iranieni au părut luați prin surprindere de atacurile Hamas.
Hezbollah e invidios pe Hamas, dar rămâne la amenințări
Hassan Nasrallah, liderul organizației Hezbollah în Liban, a vorbit public pentru prima oară, vineri, despre războiul din Gaza. El a admis cu greu că atacul Hamas din 7 octombrie în Israel a fost o operațiune 100% palestiniană, negând că Hezbollah și Iranul ar fi avut vreo legătură cu această acțiune, după cum se sugerase anterior.
Liderul Nasrallah a mai spus că "toate opțiunile sunt pe masă" în ce privește un posibil răspuns militar al organizației sale împotriva Israelului - o amenințare tipică, fără mare valoare.
Nasrallah a devenit "noul star" al lumii arabe în timpul războiului Israel-Hezbollah din 2006, după ce organizația a răpit doi soldați israelieni, ceea ce a declanșat un conflict de 34 de zile încheiat cu o oarecare remiză. Peste 1.000 de libanezi și 158 de israelieni au murit atunci.
Hezbollah este o forță militară potentă, dar are și o ramură politică. După alegerile de anul trecut din Liban, 58 din cele 128 de locuri în parlamentul țării sunt deținute de blocul pro-Hezbollah, astfel că organizația trebuie să răspundă cumva la opinia poporului libanez. Cu o economie în ruine, e puțin probabil ca libanezii să-și dorească o repetare a războiului din 2006 care a costat miliarde de dolari și le-a distrus țara.
În plus, orice decizie a Hezbollah de a extinde războiul ar trebui aprobată de Teheran, iar în acest moment Iranul și forțele sale proxy din Irak, Liban, Siria și Yemen par dispuse să mențină presiunea asupra Israelului și a forțelor americane din regiune prin atacuri de hărțuire, dar nu să și instige la un război mai larg.
De ce nu poate face Iranul ce vrea
Iranul nu pare să fi făcut ceva vizibil pentru a alimenta conflictul, preferând să lase această sarcină în plata aliaților. Rebelii Houthi, care controlează mare parte din Yemen și sunt susținuți și înarmați de Iran, au tras recent rachete spre ținte israeliene, dar acestea au fost interceptate.
Pentru moment, atât Hezbollah, cât și Israel sunt în faza loviturilor de răzbunare pentru fiecare atac advers de la granița israeliană nordică, unde situația e departe de un război „în toată regula".
Între timp, în Irak și Siria, bazele militare americane au fost atacate de 24 de ori cu rachete și drone în ultima lună. Mai mult ca sigur, aliații Iranului au lansat atacurile în urma cărora 21 de militari americani au fost tratați pentru "răni minore", conform Pentagonului.
Conducerea Iranului poate, măcar la nivel retoric, să urmărească distrugerea Israelului, întrucât al treilea cel mai sfânt loc al Islamului, complexul Moscheei Al Aqsa, se află în Ierusalim – care este și cel mai sfânt loc al iudaismului, cunoscut sub numele de Muntele Templului. Ayatollahii iranieni știu, de asemenea, că Israelul este cel mai puternic dușman militar al lor din regiune.
Însă e puțin probabil ca Iranul să instige la un război pe plan regional cu Israelul care ar putea implica și Statele Unite. Washingtonul și-a desfășurat recent două portavioane în Orientul Mijlociu, iar un submarin american a intrat luni în Mediterană, așa că prezența militară este suficient de masivă pentru a descuraja o confruntare deschisă.
În plus, situația pe plan intern nu este pe deplin stabilă în Iran. Liderii regimului autocrat s-au confruntat cu o amplă mișcare de protest în ultimul an, condusă în mare parte de femeile care nu mai vor să respecte legislația referitoare la purtarea hijabului în public, iar economia e puternic afectată de sancțiunile impuse Teheranului de SUA și aliații lor. Moneda iraniană, rialul, s-a devalorizat la jumătate de la începerea protestelor, în urmă cu peste un an, în timp ce rata inflației se situează la 40%.
Așadar, iranienii au destule probleme pe cap ca să înceapă un război cu un Israel puternic sprijinit de americană. Teheranul va prefera, mai degrabă, să acționeze prin intermediul rețelelor sale din regiune, ținând Israelul și Statele Unite în priză, conchide autorul analizei.
T.D.