Soția românului răpit de Hamas a venit în țară să ceară ajutor guvernului de la București

Soția românului răpit de Hamas a venit în țară să ceară ajutor guvernului de la București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ela Chaimi, soția românului răpit de Hamas, a venit în țară ca să ceară guvernului de la București să se implice pentru eliberarea bărbatului.

„Bună seara, România. Vă mulțumesc din suflet că sunteți aici. Contează enorm pentru mine, pentru familia mea și pentru întreaga lume care ne privește. Sper și mă rog, cu sprijinul poporului român și al autorităților române că vom primi informații importante despre Tal, soțul meu minunat, tată al trei copii mici, care este ținut ostatic în Gaza”, a declarat Ela Chaimi, potrivit Digi24.

ADVERTISING

Ea a subliniat că le-a spus copiilor că există posibilitatea ca tatăl lor să nu se întoarcă niciodată acasă.

”Copiii mei nu sunt bine, știu adevărul, știu totul, știu că există posibilitatea ca tatăl lor să nu se întoarcă niciodată acasă. Tal, fii puternic, noi te iubim, ne lipsești foarte mult și ne rugăm să fim în curând împreună. Soțul meu, dacă este în viață, nu știe că suntem bine. Ultimul lucru pe care îl știa, este că erau teroriști în satul nostru. Vreau să-i spun lui Tal că suntem în siguranță.

ADVERTISING

Și eu și copiii noștri minunați suntem bine, suntem vii. Tal este cetățean român. Familia lui este din România, din ambele părți, și din partea tatălui și din partea mamei, rădăcinile noastre sunt din România. Am nevoie de ajutorul vostru. Am nevoie de ajutorul vostru cu disperare, am nevoie de ajutorul vostru", a precizat femeia.

Un fost oficial american a declarat pentru NBC News că discuțiile pentru eliberarea celor 239 de ostatici deținuți de Hamas au intrat în impas după ce gruparea palestiniană a cerut Israelului să permită livrările de combustibil în Gaza.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇